fațetă sf [At: PONI, CH. 14 / Pl: ~e / E: fr facette după față] 1 Fiecare din fețele plane ale unui obiect (de dimensiuni mici). 2 (Spc) Fiecare dintre fețele șlefuite ale unei pietre prețioase. 3 (Fig) Fiecare dintre aspectele unei probleme, ale unei lucrări, care împreună alcătuiesc un ansamblu. 4 (Îs) ~ de cuțit Teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrat prin așchiere. 5 (Pgr) Placă de fontă folosită ca fundament pentru un clișeu sau o placă de stereotipie.

FAȚETĂ, fațete, s. f. 1. Diminutiv al lui față (II 1). 2. Fiecare dintre fețele șlefuite ale unei pietre prețioase, ale unei sticle, ale unui metal etc. ◊ Ochi cu fațete = ochi ai insectelor și ai altor artropode, compuși din numeroși ochi simpli. 3. (Numai în expr.) Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 4. (Tipogr.) Placă de fontă cu suprafața brăzdată de șanțuri paralele, în care sînt introduse șipci de lemn pentru fixarea cu ținte a plăcilor de stereotipie.

FAȚETĂ s.f. 1. Fiecare dintre fețele mici ale unui poliedru; (spec.) fiecare dintre fețele unei pietre prețioase. 2. Fațetă de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. Ochi cu fațetă = ochi compus al insectelor. 4. (Poligr.) Placă de fontă folosită pentru fixarea plăcilor de stereotipie. [< fr. facette, după față].

FAȚETĂ s. f. 1. fiecare dintre fețele mici ale unui poliedru; fiecare dintre fețele unei pietre prețioase. 2. ~ de cuțit = teșitură a muchiei tăietoare la cuțitele de prelucrare prin așchiere. 3. ochi de ~e = ochi compus al insectelor. 4. (poligr.) placă de fontă pentru fixarea plăcilor de stereotipie. (< fr. facette)

FAȚETĂ ~e f. 1) Suprafață plană a unui corp. 2) Față șlefuită a unui corp. 3) fig. Aspect specific. ~a problemei. ~ele situației. 4) tipogr. Placă groasă de fontă de care se fixează un clișeu cu plăcile de stereotipie. /<fr. facette

fațetă f. față mică: diamant cu fațete (= fr. facette).

*fațétă f., pl. e (d. față, tradus după fr. facette). Față mică: diamant tăĭat în fațete.

fațeta vt [At: DEX / Pzi: ~tez / E: fr facetter] 1-2 A tăia sau a șlefui în fațete. 3 (Pgr) A prelucra un clișeu sau o piesă de stereotipie pentru a permite fixarea pe un suport.

fațetá vb. I. tr. 1 (tehn.) A tăia sau a șlefui în fațete (1). 2 (tipogr.; compl. indică clișee sau piese de stereotipie) A prelucra pentru a permite fixarea pe un suport. 3 (med.) A efectua o construcție protetică ce reconstituie partea vizibilă a dinților artificiali. • prez.ind. -ez. / <fr. facetter <lat. facĭes, -ei „față”.

FAȚETA vb. I. tr. A șlefui, a tăia în fațete (pietre prețioase). ♦ (Poligr.) A prelucra un clișeu sau o piesă de stereotipie prin teșirea marginilor sau scobirea în ele a unui șanț, pentru a fi fixat pe un suport. [< fr. facetter].

FAȚETA vb. tr. a șlefui, a tăia în fațete (pietre prețioase). ◊ (poligr.) a prelucra un clișeu, o piesă de stereotipie prin teșirea marginilor sau scobirea în ele a unui șant, spre a fi fixat pe un suport. (< fr. facetter)

A FAȚETA ~ez tranz. (pietre scumpe) A înzestra cu fațete (prin prelucrare). /<fr. facetter

fațetă s. f., g.-d. art. fațetei; pl. fațete

fațetă s. f., g.-d. art. fațetei; pl. fațete

fațetă s. f., pl. fațete

fațeta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. fațetez, 3 fațetează; conj. prez. 1 sg. să fațetez, 3 să fațeteze

*fațeta (a ~) vb., ind. prez. 3 fațetează

fațeta vb., ind. prez. 1 sg. fațetez, 3 sg. și pl. fațetează

pietre cu fațete, (engl.= faceted boulder, f. pebble) → dreikanter.