FÂȚA interj. v. fâț.

fâța av [At: GOROVEI, C. 114 / E: fâț + -a] (Pfm) Fâțâindu-se.

FÂȚ interj. Cuvânt care imită o mișcare (continuă). [Var.: fâța interj.] – Onomatopee.

fâsă¹ sf vz fâță

fâț¹ i [At: DA / E: fo] Cuvânt care sugerează o mișcare rapidă și neașteptată.

fâț² sm vz fâță

fâță sf [At: ISPIRESCU, L. 280 / V: (3) fâț, (4) fiță / Pl: ~țe / E: drr fâțâi] 1 (Înv) Ființă mică care se mișcă neîncetat. 2 (Înv) Copil mic și vioi. 3 Nume dat peștilor mici (care înoată repede). 4 (Iht) Zvârlugă (Cobitis taenia). 5 (Fam) Femeie afectată (care își mișcă accentuat șoldurile când merge).

fiță sf vz fâță

FĂȚĂ = FÎȚĂ.

FÎȚĂ (pl. -țe) sf. 🐟 1 Peștișor mic, ori-ce pește mărunt care înnoată repede: vezi de-i putea să prinzi vre-o ~ de pește ISP. ¶ 2 = SVÎRLUGĂ ¶ 3 Fig. Copilaș mic și vioiu, sburdalnic: dumneata erai o ~, cînd îi căram logofătului ăl bătrîn cu boii mei lemne JIP. [fîțîi].

FÂȚ interj. Cuvânt care imită o mișcare (continuă). – Onomatopee.

FÎȚĂ, fîțe, s. f. (Regional) Orice pește mic (care înoată repede). Dimineața plecăm spre conac cu căruța cu pește, – baboi cît degetul, fîțe cît unghia. STANCU, D. 510. Ia și tu halăul ăla și vezi de-i putea să prinzi vro fîță de pește, ca să avem de legumă pentru azi și mîine. ISPIRESCU, L. 280.

fâță s. f. (fam.) Femeie care se fâțâie ◊ „[...] «fâță» și «pițipoancă» de asemenea mereu prezentă în comedia lui Baranga [...]” R.l. 16 VI 80 p. 2 (din (a se) fâțâi; DEX)

FÂȚ interj. pop. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda o mișcare bruscă sau mișcări continue alternative). ◊ ~ încolo, ~ încoace ba încolo, ba încoace; când încolo, când încoace. /Onomat.

fîț, fîța-fîța și fîrța-fîrța (inter), care arată huĭetu unuĭa care se tot duce și vine: ce tot fîța-fîța pe ușă, măĭ copiĭ? (V. fîțîĭ, hîrț).

fîță f., pl. e (d. fîțîĭ. V. hîță 1 și 2). Pește foarte mic, puĭ de pește: noĭ prindem fîțele cu mîna (Î. E. 240). Fam. Copil: o fîță de fată, eraĭ o fîță cînd eŭ eram flăcăŭ. V. chisoagă, foflic, frișcă, goghie, plevușcă, poșidic.

fâță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. fâței; pl. fâțe

fâță (reg., fam.) s. f., g.-d. art. fâței; pl. fâțe

fâț/fâța interj.

fâță s. f., g.-d. art. fâței; pl. fâțe

fîț interj. – Exprimă ideea de mișcare rapidă. – Var. fîța, fî(r)ța-fî(r)ța. Creație expresivă, cf. bîț, hîț, fîșt. – Der. fîță (var. fiță), s. f. (plevușcă, pește mărunt; varietate de grindel, Cobitis taenia; băiat ager, descurcăreț; femeie de serviciu); fîrță, s. f. (copil, băiat; fată; tînără ușuratică; flecușteț, nimic); fîrțîgău, s. m. (persoană versatilă, volubilă, fără minte); fîțîi, vb. (a mișca repede; refl., a fierbe, a se agita; refl., a se răsuci; refl., a se fandosi), cu var. rară fîrțîi, fîțcîi (după Cihac, II, 108, aflat în legătură cu ceh. frcati „a se mișca”, sb. fercati „a zburătăci”); fîrțîitor, adj. (care se mișcă); fîțîială, s. f. (agitație, larmă; legănare; moft, nazuri); fiță, s. f. (plevușcă; Arg., moft, nazuri); fițărae, s. f. (Arg., moft, nazuri); fartiții, s. f. pl. (Arg., nazuri); fițuică, s. f. (notițe folosite de elevi pentru a copia la examene; ziar de categorie inferioară), probabil prin confuzia fr. fiche cu fiță, datorită rapidității cu care trebuie consultată (după Tiktin, în legătură cu germ. Fitzel „bucată”). – Din rom. provine rut. facygati (Miklosich, Wander., 14).

fâță, fâțe s. f. femeie care își afișează nurii ostentativ.

FÂȚĂ s. v. fufă, plevușcă, zvârlugă.

FÂȚĂ s. v. baboi.

FÎȚĂ s. (IHT.) baboi, babușcă, (Olt.) juvete. (Peștele mărunt se numește ~.)

fîță s. v. FUFĂ. PLEVUȘCĂ. ZVÎRLUGĂ.

fấță, fâțe, (fârță), s.f. 1. Copil neastâmpărat. 2. Femeie plimbăreață. ■ (onom.) Fârța, poreclă în Tăuții-Măgherăuș. – Der. regr. din (a se) fâțâi (Scriban, DEX, MDA).

fâță, fâțe, (fârță), s.f. – 1. Copil neastâmpărat. 2. Femeie plimbăreață. ♦ (onom.) Fârța, poreclă în Tăuții Măgherăuș („femeie care se fâțâia mult”) (Crâncău, 2011). – Der. regr. din (a se) fâțâi (Scriban, DEX, MDA).