FÂȚÂIALĂ, fâțâieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) fâțâi; umblet fără rost, agitat, dintr-un loc într-altul; fâțâit. [Pr.: -țâ-ia-] – Fâțâi + suf. -eală.

fâțâială sf [At: PĂSCULESCU, L. P. 96 / P: ~țâ-ia~ / V: ~țăi~ / Pl: ~eli / E: fâțâi + -eală] Mișcare (încoace și încolo) fără astâmpăr sau fără rost.

FÂȚÂIALĂ, fâțâieli, s. f. Faptul de a (se) fâțâi; umblet fără rost, agitat, dintr-un loc într-altul; fâțâit. [Pr.: -țâ-ia-] – Fâțâi + suf. -eală.

fâțăială sf vz fâțâială

FÎȚÎIALĂ, fîțîieli, s. f. Faptul de a (se) fîțîi; umblet fără rost, agitat, dintr-un loc într-altul.

FÎȚÎIALĂ, fîțîieli, s. f. Faptul de a (se) fîțîi; umblet fără rost, agitat, dintr-un loc într-altul.

fâțâială (pop., fam.) s. f., g.-d. art. fâțâielii; pl. fâțâieli

fâțâială (pop., fam.) s. f., g.-d. art. fâțâielii; pl. fâțâieli

fâțâială s. f., g.-d. art. fâțâielii; pl. fâțâieli

FÂȚÂIALĂ s. v. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfotă, forfoteală, frământare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire.

fîțîială s. v. AGITAȚIE. ANIMAȚIE. COLCĂIALĂ. FOIALĂ. FOIRE. FORFOTĂ. FORFOTEALĂ. FRĂMÎNTARE. FURNICARE. MIȘCARE. MIȘUIALĂ. MIȘUNARE. ROIALĂ. VIERMUIALĂ. VIERMUIRE.