2 intrări

16 definiții

EXTRAPOLÁRE, extrapolări, s. f. 1. (Mat.) Metodă de determinare aproximativă a unei funcții continue pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. 2. (Fil.) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi, teorii etc. de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta, mai complexă, cu o sferă mai largă etc. – V. extrapola.

EXTRAPOLÁRE, extrapolări, s. f. 1. (Mat.) Metodă de determinare aproximativă a unei funcții continue pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. 2. (Fil.) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi, teorii etc. de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta, mai complexă, cu o sferă mai largă etc. – V. extrapola.

extrapoláre s. f., g.-d. art. extrapolắrii; pl. extrapolắri

extrapoláre s. f., g.-d. art. extrapolării; pl. extrapolări

EXTRAPOLÁRE s. (FILOZ., MAT.) extrapolație.

EXTRAPOLÁRE s.f. 1. Extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare. 2. (Mat.) Operația de determinare a unei serii de valori ale unei funcții pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. [< extrapola].

EXTRAPOLÁRE s. f. 1. extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare. 2. (mat.) determinare aproximativă a valorilor unei funcții continue în puncte situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. (< extrapola)

EXTRAPOLÁRE ~ări f. 1) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi sau teorii de la un domeniu la altul. 2) mat. Determinare a valorii unei funcții pentru valori situate în afara universului de valori cunoscute. /v. a extrapola

EXTRAPOLÁ, extrapolez, vb. I. Tranz. A face o extrapolare. – Din fr. extrapoler.

EXTRAPOLÁ, extrapolez, vb. I. Tranz. A face o extrapolare. – Din fr. extrapoler.

extrapolá (a ~) vb., ind. prez. 3 extrapoleáză

extrapolá vb., ind. prez. 1 sg. extrapoléz, 3 sg. și pl. extrapoleáză

EXTRAPOLÁ vb. I. tr. A aplica procedeul extrapolării; a face o extrapolare. [< fr. extrapoler].

EXTRAPOLÁ vb. tr. a aplica procedeul extrapolării; a face o extrapolare. (< fr. extrapoler)

A EXTRAPOLÁ ~éz tranz. (teorii, lucruri cunoscute) A aplica prin analogie la un alt domeniu pentru a face anumite deducții. /<fr. extrapoler


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

EXTRAPOLÁRE s. (FILOZ., MAT.) extrapolație.

Intrare: extrapola
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) extrapola extrapolare extrapolat extrapolând singular plural
extrapolea extrapolați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) extrapolez (să) extrapolez extrapolam extrapolai extrapolasem
a II-a (tu) extrapolezi (să) extrapolezi extrapolai extrapolași extrapolaseși
a III-a (el, ea) extrapolea (să) extrapoleze extrapola extrapolă extrapolase
plural I (noi) extrapolăm (să) extrapolăm extrapolam extrapolarăm extrapolaserăm, extrapolasem*
a II-a (voi) extrapolați (să) extrapolați extrapolați extrapolarăți extrapolaserăți, extrapolaseți*
a III-a (ei, ele) extrapolea (să) extrapoleze extrapolau extrapola extrapolaseră
Intrare: extrapolare
extrapolare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular extrapolare extrapolarea
plural extrapolări extrapolările
genitiv-dativ singular extrapolări extrapolării
plural extrapolări extrapolărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)