explicator, ~oare [At: DIACONOVICI-LOGA, GR. ROM. 155/13 / V: (înv) ~iu, esp~, esplicător, esplicătoriu, (îvr) splicătoriu, spicătoriu / Pl: ~i, ~oare / E: fr explicateur] 1 a (Înv) Explicativ (1). 2-3 smf, a (Asr) (Persoană) care explică sau care interpretează. 4 (Grm; înv; îs) Conjuncție ~oare Conjuncție cauzală.