expletiv, ~ă a [At: DEX / Pl: ~i, ~e / E: fr explétif, lat expletivus] (D. cuvinte) Care este de prisos din punctul de vedere al înțelegerii conținutului unui enunț.

*EXPLETIV I. adj. 📖 1 Se zice despre un cuvînt care se poate lăsa afară fără a schimba înțelesul propozițiunii. Astfel în exemplele: să mi-l bați măr; du-mi-te, mi e expletiv ¶ 2 Particulă ~ă, cuvințel sau parte dintr’un cuvînt care se adaugă la un alt cuvînt fără a-i schimba înțelesul. II. (pl. -ive) sn. Cuvînt expletiv, particulă expletivă [fr.].

EXPLETIV, -Ă, expletivi, -e, adj. (Despre cuvinte). Care nu este necesar, în cadrul unei enunțări, pentru înțelegerea sensului, putînd lipsi din alcătuirea unei propoziții.

EXPLETIV, -Ă adj. Care nu este necesar pentru înțelegerea sensului, putînd lipsi din propoziție. [< fr. explétif, cf. lat. expletivus < explere – a umple].

EXPLETIV, -Ă adj. (despre un cuvânt, o expresie) lipsit de sens, care nu este necesar. (< fr. explétif, lat. expletivus)

expletiv a. se zice de vorbele întrebuințate fără a fi necesare sensului.

*expletív, -ă adj. (lat. expletivus, d. expletus, part. d. ex-plere, a umplea de tot. V. com-plet, um-plu). Gram. Se zice despre cuvintele care servesc ca umplutură, ca ĭa să mi te văd! îld. să te văd! Adv. În mod expletiv.

expletiv adj. m., pl. expletivi; f. expletivă, pl. expletive

expletiv adj. m., pl. expletivi; f. expletivă, pl. expletive

expletiv adj. m., pl. expletivi; f. sg. expletivă, pl. expletive

EXPLETIV, -Ă adj. (< fr. expletif, cf. lat. expletivus < explere – a umple): în sintagma cuvânt expletiv (v.).