14 definiții pentru expiație expiațiune

EXPIÁȚIE, expiații, s. f. (Livr.) Faptul de a expia; ispășire. [Pr.: -pi-a-.Var.: expiațiúne s. f.] – Din fr. expiation, lat. expiatio, -onis.

EXPIÁȚIE, expiații, s. f. (Livr.) Faptul de a expia; ispășire. [Pr.: -pi-a-.Var.: expiațiúne s. f.] – Din fr. expiation, lat. expiatio, -onis.

expiáție (livr.) (-pi-a-ți-e) s. f., art. expiáția (-ți-a), g.-d. art. expiáției; pl. expiáții, art. expiáțiile (-ți-i-)

expiáție s. f. (sil. -pi-a-ți-e), art. expiáția (sil. -ți-a), g.-d. art. expiáției; pl. expiáții, art. expiáțiile (sil. -ți-i-)

EXPIÁȚIE s. v. ispășire.

EXPIÁȚIE s.f. (Liv.) Expiere, ispășire. [Gen. -iei, var. expiațiune s.f. / cf. fr. expiation].

EXPIÁȚIE s. f. expiere. (< fr. expiation, lat. expiatio)

EXPIAȚIÚNE s. f. v. expiație.

EXPIAȚIÚNE s. f. v. expiație.

EXPIAȚIÚNE s. f. (Franțuzism învechit) Ispășire. Curagiul ce arătase nevinovatul slujbaș, la o așa nelegiuită osîndă, îndemnă pe domnitor să rabde cu tărie acea cruntă expiațiune a vanităților sale. ODOBESCU, S. I 257. – Pronunțat: -pi-a-ți-u-. - Variantă: expiație s. f.

EXPIÁȚTE s. f. v. expiațiune.

EXPIAȚIÚNE s.f. v. expiație.

*expiațiúne f. (lat. expiátio, -ónis). Rar. Ispășire. – Și -áție și maĭ des -ĭére.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Intrare: expiație
expiație substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expiație expiația
plural expiații expiațiile
genitiv-dativ singular expiații expiației
plural expiații expiațiilor
vocativ singular
plural
expiațiune
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expiațiune expiațiunea
plural expiațiuni expiațiunile
genitiv-dativ singular expiațiuni expiațiunii
plural expiațiuni expiațiunilor
vocativ singular
plural