2 intrări

3 definiții

EXPEDUÍ, expeduiesc, vb. IV. Tranz. (Învechit) A expedia. Cancelaria lua scrisorile și pachetele noastre de le expeduia. GHICA, S. XXI. ◊ Refl. pas. Păstrăvii... astfel împachetați se expeduiesc la locurile cele mai departe. I. IONESCU, M. 66.

EXPEDUÍ, expeduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A expedia. – Fr. expédier (după mânui).

expeduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. expeduiésc, 3 sg. expeduiéște; conj. prez. 3 sg. și pl. expeduiáscă

Intrare: expedui
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) expedui expeduire expeduit expeduind singular plural
expeduiește expeduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) expeduiesc (să) expeduiesc expeduiam expeduii expeduisem
a II-a (tu) expeduiești (să) expeduiești expeduiai expeduiși expeduiseși
a III-a (el, ea) expeduiește (să) expeduiască expeduia expedui expeduise
plural I (noi) expeduim (să) expeduim expeduiam expeduirăm expeduiserăm, expeduisem*
a II-a (voi) expeduiți (să) expeduiți expeduiați expeduirăți expeduiserăți, expeduiseți*
a III-a (ei, ele) expeduiesc (să) expeduiască expeduiau expedui expeduiseră
Intrare: expeduit
expeduit participiu
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expeduit expeduitul expedui expeduita
plural expeduiți expeduiții expeduite expeduitele
genitiv-dativ singular expeduit expeduitului expeduite expeduitei
plural expeduiți expeduiților expeduite expeduitelor
vocativ singular
plural
expeduire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular expeduire expeduirea
plural expeduiri expeduirile
genitiv-dativ singular expeduiri expeduirii
plural expeduiri expeduirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)