exorație sf [At: LM / V: (îvr) essorațiune, ~iune / Pl: ~ii / E: lat exoratio, -onis, fr exoration] 1 (Liv) Înduplecare prin rugăciune, pocăință etc. 2 (Ccr) Rugăminte făcută cu scopul de a îndupleca pe cineva.

EXORAȚIE s.f. (Liv.) Rugă, implorare făcută cu scopul de a îndupleca pe cineva. [< lat. exoratio, fr. exoration].

EXORAȚIE s. f. rugă, implorare cu scopul de a îndupleca pe cineva. (< lat. exoratio, fr. exoration)

essorațiune sf vz exorație

exorațiune sf vz exorație

exorație (livr.) (desp. e-xo-, -ți-e/ex-o-) s. f., art. exorația (desp. -ți-a), g.-d. art. exorației; pl. exorații, art. exorațiile (desp. -ți-i-)

!exorație (livr.) (e-xo-, -ți-e/ex-o-) s. f., art. exorația (-ți-a), g.-d. art. exorației; pl. exorații, art. exorațiile (-ți-i-)

exorație s. f. (sil. -ți-e; mf. ex-), art. exorația (sil. -ți-a), g.-d. art. exorației; pl. exorații, art. exorațiile (sil. -ți-i-)