2 intrări

5 definiții

eximáre s. f., pl. eximări

EXIMÁRE s.f. (Jur.) Acțiunea de a exima. [< exima].

eximá vb., ind. prez. 3 sg. eximeáză

EXIMÁ vb. I. tr. (Jur.) A elibera de o obligație. [Cf. fr. eximer, lat. eximere].

EXIMÁ vb. tr. (jur.) a elibera de o obligație. (< fr. eximer, lat. eximere)

Intrare: eximare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular eximare eximarea
plural eximări eximările
genitiv-dativ singular eximări eximării
plural eximări eximărilor
vocativ singular
plural
Intrare: exima
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) exima eximare eximat eximând singular plural
eximea eximați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) eximez (să) eximez eximam eximai eximasem
a II-a (tu) eximezi (să) eximezi eximai eximași eximaseși
a III-a (el, ea) eximea (să) eximeze exima eximă eximase
plural I (noi) eximăm (să) eximăm eximam eximarăm eximaserăm, eximasem*
a II-a (voi) eximați (să) eximați eximați eximarăți eximaserăți, eximaseți*
a III-a (ei, ele) eximea (să) eximeze eximau exima eximaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)