6 definiții pentru exempțiune exempție


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

exempțiune sf [At: LM / V: ~pție, (îvr) ese~, esemț~ / Pl: ~ni / E: fr exemption, lat exemptio, -onis] (Rar) 1 (Jur) Privilegiu care dispensează de o obligație, de o datorie etc. Si: scutire. 2 (Bis) Privilegiu potrivit căruia o persoană (sau o comunitate, un teritoriu) poate să se retragă de sub jurisdicția superiorului imediat și să se supună unei alte autorități bisericești.

EXEMPȚIÚNE s.f. (Jur.) Privilegiu care dispensează de o obligație, de o datorie etc. [Var. exempție s.f. / < lat. exemptio, fr. exemption].

EXEMPȚIÚNE s. f. (jur.) privilegiu care dispensează de o obligație, de o datorie etc. (< fr. exemption, lat. exemptio)

exempție sf vz exempțiune

EXÉMPȚIE s.f. v. exempțiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

exempțiúne s. f., g.-d. art. exempțiúnii

Intrare: exempțiune
exempțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • exempțiune
  • exempțiunea
plural
genitiv-dativ singular
  • exempțiuni
  • exempțiunii
plural
vocativ singular
plural
exempție substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • exempție
  • exempția
plural
genitiv-dativ singular
  • exempții
  • exempției
plural
vocativ singular
plural