executoriu, ~ie [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) eze~ / P: eg-ze~ / Pl: ~ii / E: fr exécutoire, it esecutorio, lat executorius] 1 a (Jur) Care investește cu puterea de a executa (13). 2 a (Jur; d. o lege, o dispoziție, o sentință etc.) Care trebuie pusă în execuție (10). 3 a (Pex) Care are caracter obligatoriu Si: (rar) executiv (8). 4 a (Jur; îs) Formulă ~ie Mențiune pusă pe o hotărâre judecătorească, în baza căreia se poate face executarea (12) silită a acestei hotărâri Si: (înv) exequatur (1). 5-6 sm, a (Jur; șîs titlu ~) (Act) învestit cu formulă executori (4). 7 (Rar) Executiv (1).