12 definiții pentru executiv

EXECUTÍV, -Ă, executivi, -e, adj. Care are sarcina de a executa dispozițiile organelor superioare. ◊ (În organizarea unor state) Putere executivă = sistem de organe compus din guvern și din întreg aparatul administrativ, în frunte cu șeful statului, reprezentând una dintre celei trei puteri fundamentale ale statului prevăzute de principiul separației puterilor. Organ executiv (și substantivat, n.) = organ care exercită puterea executivă într-un stat. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutif.

EXECUTÍV, -Ă, executivi, -e, adj. Care are sarcina de a executa dispozițiile organelor superioare. ◊ Organ executiv = organ de stat cu funcții de organizare și de asigurare a executării legilor. (În organizarea unor state) Putere executivă = sistem de organe compus din guvern și întreg aparatul administrativ, reprezentând una dintre celei trei puteri fundamentale ale statului prevăzute de principiul separației puterilor. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. exécutif.

EXECUTÍV, -Ă, executivi, -e, adj. Care are sarcina de a executa dispozițiile organelor superioare. Organ executiv. ◊ (În țările burgheze) Putere executivă = una din cele trei puteri fundamentale ale statului, reprezentată prin guvern.

*executív2 [x pron. gz] s. n., pl. executíve

executív1 [x pron. gz] adj. m., pl. executívi; f. executívă, pl. executíve

executív adj. m. [x pron. gz], pl. executívi; f. sg. executívă, pl. executíve

EXECUTÍV s. v. consiliu de miniștri.

EXECUTÍV, -Ă adj. Care are sarcina de a pune în aplicare legile și dispozițiile organelor superioare. ◊ Putere executivă = una dintre puterile fundamentale ale statului, reprezentată prin guvern. [Pron. eg-ze-. / < fr. exécutif].

EXECUTÍV, -Ă adj. care are sarcina de a asigura aplicarea legilor. ♦ putere ~ă (și s. n.) = una dintre puterile fundamentale ale statului, guvernul; organ ~ = organ de stat cu funcții de organizare și de asigurare a executării legilor. (< fr. exécutif)

EXECUTÍV ~ă (~i, ~e) Care are sarcina de a executa (legi, dispoziții). Putere ~ă. Organ ~. /<fr. exécutif

executiv a. care face să se execute legile: putere executivă.

*executív, -ă adj. (d. execuțiune, după con-secutiv). Care e însărcinat să execute legile: puterea executivă, agent executiv. Caracter executiv, care face să se împlinească obligațiunea. – Ob. egz- (după fr.).

Intrare: executiv
executiv adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular executiv executivul executi executiva
plural executivi executivii executive executivele
genitiv-dativ singular executiv executivului executive executivei
plural executivi executivilor executive executivelor
vocativ singular
plural