excretor, ~oare a [At: PROT. – POP., N. D. / Pl: ~i, ~e / E: fr excréteur] 1 Care se referă la excreție (1) Si: (îvr) excretiv (1), excretoriu (1). 2 Care servește la excreție (1) Si: (îvr) excretiv (2), excretoriu (2). 3 Care aparține excreției (1) Si: (îvr) excretiv (3), excretoriu (3).

excretoriu, ~ie a [At: ȘĂINEANU, D. U. / P: ~o-riu / Pl: ~ii / E: fr excrétoire] 1-3 (Îvr) Excretor (1-3).

* EXCRETORIU adj. 🫀 Care servă la excrețiune: glande excretorii [fr.].

*EXCRETORIU adj. 🫀 Care servă la excrețiune: glande excretorii [fr.].

EXCRETOR, -OARE, excretori, -oare, adj. (Fiziol.; mai ales în expr.) Aparat excretor = aparat prin care se elimină din organism unele dintre substanțele devenite inutile sau vătămătoare.

EXCRETOR, excretoare, adj. n. (În expr.) Aparat (sau canal) excretor = aparat prin care se elimină din organism unele dintre substanțele devenite inutile sau vătămătoare. – După fr. excréteur.

EXCRETOR, -OARE adj. Aparat excretor = aparat prin care se face excreția. [< fr. excréteur].

EXCRETORIU, -IE adj. (Rar) Excretor. [Pron. -riu. / < fr. excrétoire].

EXCRETOR, -OARE adj. care se referă la excreție. (< fr. excréteur)

EXCRETOR ~oare (~ori, ~oare) Care ține de excreție; propriu excreției. ◊ Aparat (canal) ~ aparat (canal) prin care se elimină excrementele. /<fr. excréteur

excretoriu a. ce servă la excrețiuni: organe excretorii.

*excretóriŭ, -ie adj. (d. a excreta). Fiziol. Care servește la excrețiune: organe excretoriĭ.

excretor adj. m., pl. excretori; f. sg. și pl. excretoare

excretor adj. m., pl. excretori; f. sg. și pl. excretoare

excretor adj. m., pl. excretori; f. sg. și pl. excretoare

excretoriu adj. m., f. excretorie; pl. m. și f. excretorii