EVLALIE gr. Eὐλάλιος < εὔλαλος „bine vorbitor, vorbăreț”. În contaminare cu tc. lalá, lalú „moș, unchiu”, cu ar. lala „unchiu”, alb. „tată”. 1. Lal (Cat; Ț-Rom 259; BCI III 78, din an 1539; 16 B I 52, IV 157; 17 B II 261; Gorj 241); 2. Lal/u (Dm); -a b. (16 B III 206); ar. (Cara 34) și s.; -escu, Traian, prof.; -ești, -oiaia -oș, -ova ss. 2. Laleș munt. act. 3. *Laloș, -elul t. 4. Lăluță (Ard).