eufoniu sn [At: TIM. POPOVICI, D. M. / P: e-u~ / Pl: ~ii / E: it eufonio] 1 Instrument muzical de suflat din alamă, cu registru corespunzător vocii de bariton. 2 Registru de orgă asemănător clarinetului.

EUFONIU s.n. Instrument muzical de alamă folosit de obicei la acompaniament. ♦ Registru de orgă asemănător clarinetului. [Pron. -niu. / < it. eufonio].

EUFONIU s. n. instrument muzical de suflat din alamă, folosit în fanfară, cu registru corespunzător vocii de bariton. (< it. eufonio)

EUFONIU n. Instrument muzical de alamă, folosit la acompaniament. /<it. eufonio

eufoniu [niu pron. nĭu] (desp. e-u-) s. n., art. eufoniul; pl. eufonii, art. eufoniile (desp. -ni-i-)

eufoniu [niu pron. nĭu] (e-u-) s. n., art. eufoniul; pl. eufonii, art. eufoniile (-ni-i-)

eufoniu s. n. (sil. e-u-) [-niu pron. -niu], art. eufoniul; pl. eufonii, art. eufoniile (sil. -ni-i-)

eufoniu(m) 1. Instrument compus din tuburi de sticlă acordate (I), construit de Chladani în 1790. Prin atingerea lor cu degetele umezite în apă, tuburile produceau vibrații* longitudinale. Ele transmiteau însă vibrații transversale barelor de oțel cu care erau puse în legătură. 2. Instr. de suflat de alamă, întrebuințat în fanfară (6), cu registru (1) corespunzător vocii de bariton (I, 1). Echiv. germ. Barytonhorn [Bariton (II, 3)]. V. fligorn (2).