ETERIC, -Ă, eterici, -e, adj. 1. (Chim.; în expr.) Uleiuri eterice = substanțe uleioase, volatile, cu miros puternic, care se extrag din florile, fructele sau frunzele plantelor parfumate și se folosesc în industria parfumurilor și în cea alimentară. 2. Fig. (Învechit; azi mai mult ironic) Inconsistent, subtil, aerian. Leon Mătăsaru, poetul suavelor idile și al etericelor nostalgii. C. PETRESCU, C. V. 59. [Se cere ca] zulufii, rău boiți, deși negri-roșii pe deasupra și suri la rădăcină, să se țină totuși, mîndri și neclintiți, la treapta lor înaltă de eterică aureolă. HOGAȘ, DR. II 72. Vom împrăștia legenda scriitorului eteric, care consumă luciu de lună. ANGHEL, PR. 187.