2 intrări

7 definiții

etambreu sn [At: CADE / Pl: ~ri / E: fr étambrai] Deschidere făcută în puntea unei nave pentru trecerea unui catarg, sau în bordaj, la pupă, pentru trecerea axului cârmei.

ETAMBRÉU, etambreuri, s. n. Deschidere făcută în puntea unei nave pentru trecerea unui catarg sau în bordaj, la pupă, pentru trecerea axului cârmei. [Pl. și: etambreie] – Din fr. étambrai.

ETAMBRÉU, etambreuri, s. n. Deschidere făcută în puntea unei nave pentru trecerea unui catarg sau în bordaj, la pupă, pentru trecerea axului cârmei. [Pl. și: etambreie] – Din fr. étambrai.

etambréu s. n., art. etambréul; pl. etambréuri

etambréu s. n., art. etambréul; pl. etambréuri

ETAMBRÉU s.n. Deschizătură în puntea unei nave, făcută pentru a putea trece prin ea un catarg, axul cârmei etc. [< fr. étambrai].

ETAMBRÉU s. n. deschizătură în puntea unei nave prin care trece axul cârmei sau un catarg. (< fr. étambrai)

Intrare: etambreu (pl. -eie)
etambreu (pl. -eie) substantiv neutru
substantiv neutru (N42)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular etambreu etambreul
plural etambreie etambreiele
genitiv-dativ singular etambreu etambreului
plural etambreie etambreielor
vocativ singular
plural
Intrare: etambreu (pl. -uri)
etambreu (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N52)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular etambreu etambreul
plural etambreuri etambreurile
genitiv-dativ singular etambreu etambreului
plural etambreuri etambreurilor
vocativ singular
plural