esplanadă sf [At: NEGULICI, 369 / V: (înv) splanadă / Pl: ~de / E: fr esplanade^[1]] 1 (Mil) Teren plat, de obicei în pantă lină, amenajat în jurul unei lucrări de fortificație. 2 Loc plan, de dimensiuni foarte mari, amenajat în fața unui edificiu monumental, pentru a-l pune în evidență Cf piață. 3 Loc amenajat pe o înălțime, de unde se pot privi împrejurimile. corectat(ă)

ESPLANADĂ, esplanade, s. f. (Franțuzism) Loc deschis, suprafață (de obicei plantată cu arbori, iarbă și flori) aflată mai ales în fața unei clădiri monumentale. Ajungînd pe o esplanadă, se opri un minut să se odihnească. ANGHEL-IOSIF, C. L. 33.

ESPLANADĂ s.f. 1. Loc deschis de dimensiuni foarte mari, aflat în fața unui edificiu important. 2. (Mil.) Spațiu neted în pantă ușoară, situat în fața unei lucrări de fortificație. [< fr. esplanade, cf. it. esplanata].

ESPLANADĂ s. f. 1. loc deschis, de dimensiuni mari, în fața unui edificiu important. 2. spațiu neted în pantă ușoară, în fața unei lucrări de fortificație. (< fr. esplanade)

ESPLANADĂ ~e f. Loc (plantat cu arbori, iarbă și flori) care se află, de obicei, în fața unei clădiri monumentale. [G.-D. esplanadei] /<fr. esplanade

*esplanádă f., pl. e (fr. esplanade, d. it. spianata; sp. explanada. V. plan). Teren neted și descoperit înaintea unor fortificațiunĭ saŭ unor edificiĭ: esplanada invalizilor din Paris. V. podmol.

esplanadă s. f., g.-d. art. esplanadei; pl. esplanade

esplanadă s. f., g.-d. art. esplanadei; pl. esplanade

esplanadă s. f., g.-d. art. esplanadei; pl. esplanade