4 definiții pentru esențar

esențár s. n., pl. esențáre

ESENȚÁR s.n. Vas special pentru prepararea esenței (de ceai etc.) [Cf. it. essenziero].

ESENȚÁR s. n. recipient pentru prepararea esenței (de ceai etc.). (după it. essenziero)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

esențár s.n. Recipient pentru prepararea esenței (de ceai etc.) ◊ „N-a fost îndeplinit cum trebuie nici angajamentul de a reproduce o serie de sortimente noi cum ar fi: strecurători de legume, esențare, omletiere.” Sc. 25 XI 62 p. 2 (din esență + -ar; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 240; DN3)

Intrare: esențar
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular esențar esențarul
plural esențare esențarele
genitiv-dativ singular esențar esențarului
plural esențare esențarelor
vocativ singular
plural