5 definiții pentru esențar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

esențar sn [At: LL X, 240 / Pl: ~e / E: esență + -ar] Vas special folosit pentru prepararea esenței.

ESENȚÁR s.n. Vas special pentru prepararea esenței (de ceai etc.) [Cf. it. essenziero].

ESENȚÁR s. n. recipient pentru prepararea esenței (de ceai etc.). (după it. essenziero)

esențár s. n. Recipient pentru prepararea esenței (de ceai etc.) ◊ „N-a fost îndeplinit cum trebuie nici angajamentul de a reproduce o serie de sortimente noi cum ar fi: strecurători de legume, esențare, omletiere.” Sc. 25 XI 62 p. 2 (din esență + -ar; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 240; DN3)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

esențár s. n., pl. esențáre

Intrare: esențar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • esențar
  • esențarul
  • esențaru‑
plural
  • esențare
  • esențarele
genitiv-dativ singular
  • esențar
  • esențarului
plural
  • esențare
  • esențarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)