escadrilă sf [At: COSTINESCU / V: (îvr) scadrilă / Pl: ~le / E: fr escadrille] 1 Escadră (1) compusă din nave mici, ușoare. 2 Subunitate din structura forțelor aeriene militare. 3 Totalitate a militarilor care fac parte din escadrilă (2).

ESCADRILĂ, escadrile, s. f. Mică unitate de avioane militare sau de nave ale marinei militare, pusă sub o comandă unică. ◊ Fig. În jurul [acestor stranii piramide]... se rotește o întreagă escadrilă de păsări de pradă. BOGZA, C. O. 195.

ESCADRILĂ s.f. Subunitate a unui regiment de aviație sau de marină. [< fr. escadrille].

ESCADRILĂ s. f. subunitate tactică a unui regiment de aviație, compusă din câteva patrule. ◊ grupare compusă din 3-4 nave de luptă (distrugătoare, vedete, dragoare). (< fr. escadrille)

ESCADRILĂ ~e f. Subunitate aeriană a forțelor militare. /<fr. escadrille

*escadrílă f., pl. e (fr. escadrille). Escadră de corăbiĭ micĭ.

escadrilă (desp. -ca-dri-) s. f., g.-d. art. escadrilei; pl. escadrile

escadrilă (-ca-dri-) s. f., g.-d. art. escadrilei; pl. escadrile

escadrilă s. f. (sil. -dri-), g.-d. art. escadrilei; pl. escadrile

ESCADRILĂ DE AVIAȚIE subunitate tactică de bază a aviației militare, compusă din patrule de aviație (v.) din aceeași categorie, fiind dotată cu personal navigant și tehnic care asigură pregătirea și ducerea acțiunilor de luptă. Escadrila de luptă se dispune pe un aerodrom al unității din care face parte în raport cu situația tactică sau cerințele de dispersare, fiind capabilă să îndeplinească misiuni de luptă independente.