EROARE. Subst. Eroare, greșeală, greș (înv. și reg.), abatere; păcat, vină, incorectitudine, inadvertență, inexactitate, neexactitate, neadevăr, aberație; absurditate; omisiune, lapsus, scăpare, carență, lipsă, lacună, hiat (fig.), scădere. Ilogism, paralogism, eroare logică. Gafă, boroboață (fam.), poznă, năsârîmbă (reg.), neghiobie. Failibilitate. Înșelăciune, înșelare, înșelătorie, amăgire, amăgeală. Adj. Eronat, greșit, inexact, incorect, fals, absurd, alogic, aberant, boacăn (fam.); omis, cu scăpări, cu lipsuri, cu lacune, cu carențe. Failibil. Înșelător, amăgitor. Vb. A face (a comite) o eroare, a greși, a păcătui, a face (a comite) o greșeală, a fi incorect. A omite, a face o omisiune, a scăpa, a avea carențe (lacune, scăderi), a se poticni. A face o gafă (boacănă, boroboață). A se înșela, a da greș, a da în bară (arg.), a (o) nimeri (a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard, a nimeri prost, a-și greși socotelile, a călca strîmb, a o scrînti. A induce (pe cineva) în eroare, a înșela, a amăgi. Adv. (În mod) eronat, greșit, incorect. Cu omisiuni, cu carențe, cu greșeli. V. defect, deformare, înșelătorie, nepricepere, prostie.