ERGOTINĂ, ergotine, s. f. Substanță otrăvitoare extrasă din cornul-secarei, care provoacă tulburări nervoase, digestive, cardiace etc. și se folosește în medicină ca hemostatic, mai ales în hemoragiile uterine; ergotoxină. – Din fr. ergotine.

ergotină sf [At: ENC. ROM. II, 324 / Pl: ~ne / E: fr ergotine] Substanță toxică extrasă din secară-cornută, care provoacă tulburări nervoase, digestive, cardiorespiratorii și care este folosită în medicină (mai ales în obstetrică) drept hemostatic și ca vasoconstrictor Si: ergotoxină.

*ERGOTINĂ sf. ☠ Substanță otrăvitoare extrasă din cornul de secară; face să se contracte mușchii și țesutul vaselor sanguine [fr.].

ERGOTINĂ, ergotine, s. f. Substanță otrăvitoare obținută din cornul-secarei, care provoacă tulburări nervoase, digestive, cardiace etc. și se întrebuințează în medicină ca hemostatic, mai ales în hemoragiile uterine; ergotoxină. – Din fr. ergotine.

ERGOTINĂ s. f. Substanță otrăvitoare care se obține din secara cornută și care se întrebuințează în medicină împotriva hemoragiilor.

ERGOTINĂ s.f. Substanță toxică extrasă din secara cornută, în medicină ca hemostatic; ergotoxină. [< fr. ergotine].

ERGOTINĂ s. f. alcaloid toxic din cornul secarei, care provoacă contracția mușchilor și este hemostatic; ergotoxină. (< fr. ergotine)

*ergotínă f., pl. e (fr. ergotine, d. ergot, secară cornută). Chim. Un alcaloid veninos scos din secara cornută și întrebuințat la oprit sîngele.

ergotină s. f., g.-d. art. ergotinei; pl. ergotine

ergotină s. f., g.-d. art. ergotinei; pl. ergotine

ergotină s. f., g.-d. art. ergotinei; pl. ergotine

ERGOTINĂ s. v. ergotoxină.

ERGOTINĂ s. (FARM.) ergotoxină. (~ este un hemostatic.)