epigrafie sf [At: LM / S și: (înv) ~aph~ / Pl: ~ii / E: fr épigraphie] Știință care se ocupă cu descifrarea și interpretarea inscripțiilor vechi Si: (rar) epigrafică (5).

*EPIGRAFIE sf. 🏛 Știința care se ocupă cu descifrarea și lămurirea inscripțiunilor [fr.].

EPIGRAFIE s. f. (Ist.) Știință care se ocupă cu studiul inscripțiilor.

EPIGRAFIE s.f. Știință care se ocupă cu descifrarea și interpretarea inscripțiilor. [Gen. -iei. / < fr. épigraphie].

EPIGRAFIE s. f. disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu descifrarea și interpretarea inscripțiilor. (< fr. épigraphie)

EPIGRAFIE ~i f. Știință care se ocupă cu studiul inscripțiilor vechi. [G.-D. epigrafiei; Sil. -pi-graf] /<fr. épigraphie

epigrafie f. știința inscripțiunilor.

*epigrafíe f. (d. vgr. epigraphé, inscripțiune, derivat d. grápho, scriŭ). Știința citiriĭ inscripțiunilor vechĭ.

epigrafie (desp. -pi-gra-) s. f., art. epigrafia, g.-d. epigrafii, art. epigrafiei

epigrafie (-pi-gra-) s. f., art. epigrafia, g.-d. epigrafii, art. epigrafiei

epigrafie s. f. (sil. -gra-), art. epigrafia, g.-d. epigrafii, art. epigrafiei

EPIGRAFIE s. f. (< fr. épigraphie < gr. epi „pe”, „deasupra” + graphein „a scrie”): știință (disciplină auxiliară a istoriei) care se ocupă cu descifrarea și interpretarea inscripțiilor vechi, făcute de obicei pe piatră, pe metal, pe lemn etc.