epicurism sn [At: ANTROP. 225/26 / V: ~reism, ~reizm / P: ~rism / E: fr épicurisme] 1 Doctrină filozofică materialistă, aparținând lui Epicur și adepților săi, care explica lumea, fenomenele în mod rațional-materialist și care susținea totodată o teorie etică a fericirii raționale la baza căreia stă repausul, liniștea și satisfacția individuală. 2 Morală care constă în căutarea plăcerilor Si: școală epicureică (10). 3 Înclinație spre plăcerile alese, rafinate, spirituale. 4 Mod de viață bazat pe căutarea plăcerilor.