EOCEN, -Ă, eoceni, -e, s. n. 1. S. n. Epocă geologică cuprinsă în prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existența numuliților, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor și mamiferelor. 2. Adj. Care se referă la epoca eocenului (1). [Pr.: e-o-] – Din fr. éocène.