engramá vb. I (rar) A exprima, a fixa ◊ „În lapidarele declarații călinesciene («Focurile masive, combustiile uriașe care fac să trosnească trunchiurile de copaci mișcă numai pe marii lirici») apar engramate deopotrivă orgoliul și slăbiciunea concepției sale [...]” R.lit. 9 II 84 p. 13 (din engramă)

engramă sf [At: DN³ / Pl: ~me / E: fr engramme] (Med) Urmă lăsată de activitatea unui excitant asupra sistemului nervos central.

ENGRÁMĂ s.f. (Med.) Urmă lăsată de activitatea unui excitant asupra sistemului nervos central. [< fr. engramme].

ENGRÁMĂ s. f. urmă lăsată de activitatea unui excitant asupra sistemului nervos central; mnemă. (< fr. engramme)

engrámă s. f. (fig., livr.) Urmă lăsată în sistemul nervos de o anumită întâmplare Engrame este titlul unui volum de critică literară de I. Negoițescu, 1975. ◊ „«Devenire» e mai degrabă o engramă blagiană [...]” Săpt. 8 II 85 p. 2 (din fr. engramme; PR 1951; FC II 102; DEX-S)

engrámă s. f., g.-d. art. engrámei; pl. engráme

engrámă s. f., g.-d. art. engrámei; pl. engráme

ENGRÁMĂ (< fr.) 1. (GENET.) Înscrierea unui caracter în memoria speciei (a genomului respectiv) conform teoriei mnemice a eredității. 2. (FIZIOL.) Totalitatea modificărilor biochimice, biofizice, fiziologice și morfologice din neuroni și căi nervoase, postulate ca premise pentru înmagazinarea (stocarea) experienței de viață. 3. (PSIH.) Conținutul unei urme memoriale.

ENGRÁMĂ (< fr.) s. f. 1. (GENET.) Înscrierea unui caracter în memoria speciei (a genomului respectiv) conform teoriei mnemice a eredității. 2. (FIZIOL.) Totalitatea modificărilor biochimice, biofizice și morfologice din neuroni și căi nervoase, postulate ca premise pentru înmagazinarea (stocarea) experienței de viață. 3. (PSIH.) Conținutul unei urme memoriale.