opțiuni

6 definiții pentru emonctoriu


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EMONCTÓRIU, emonctorii, s. n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. – Din fr. émonctoire.

EMONCTÓRIU, emonctorii, s. n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. – Din fr. émonctoire.

emonctoriu sn [At: DEX / P: ~riu / Pl: ~ii / E: fr émonctoire, lat emonctorium] (Rar) 1-2 Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile.

EMONCTÓRIU s.n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. [Pron. -riu. / < fr. émonctoire, lat. emonctorium].

EMONCTÓRIU s. n. organ, deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile. (< fr. émonctoire, lat. emonctorium)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

emonctóriu [riu pron. rĭu] (-monc-to-) s. n., art. emonctóriul; pl. emonctórii; art. emonctóriile (-ri-i-)

emonctóriu s. n. (sil. -monc-) [-riu pron. -riu], art. emonctóriul; pl. emonctórii, art. emonctóriile (sil. -ri-i-)

Intrare: emonctoriu
emonctoriu substantiv neutru
  • silabație: e-monc-to-riu
  • pronunție: emonctorĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emonctoriu
  • emonctoriul
  • emonctoriu‑
plural
  • emonctorii
  • emonctoriile
genitiv-dativ singular
  • emonctoriu
  • emonctoriului
plural
  • emonctorii
  • emonctoriilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

emonctoriu

  • 1. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secrețiile sau umorile.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: