emoție sf [At: NEGULICI / V: ~iune, (îvr) ~ociune / Pl: ~ii / E: fr émotion cf it emozione] 1 Reacție afectivă complexă, în general bruscă și momentană, însoțită de tulburări fiziologice, care oglindește atitudinea individului față de realitate. 2 (Pgn) Tulburare sufletească Si: agitație, neliniște, palpitație, pătrundere, simțire. 3 (Îla) De ~ Emoțional.^[1] corectat(ă)

*EMOȚIE 👉 EMOȚIUNE.

EMOȚIE, emoții, s. f. Reacție afectivă puternică (și uneori neașteptată) de plăcere sau de neplăcere, adesea cu bruște și puternice modificări în activitățile organismului și în care se oglindește atitudinea individului față de realitate. Bucuria neașteptată, spaima, mînia, neliniștea sînt tipuri de emoție. ▭ Doina aceasta se înalță pînă la cele mai pure și desăvîrșite trepte ale emoției. BOGZA, C. O. 366. Nu e întîmplare cît de neînsemnată care, spusă cu emoție, să nu ne intereseze. VLAHUȚĂ, O. A. 466. – Variantă: emoțiune (pronunțat -ți-u-) (GALACTION, O. I 349, CARAGIALE, O. VII 33, ODOBESCU, S. III 19) s. f.

EMOȚIE s.f. Reacție afectivă puternică și uneori neașteptată, adesea însoțită de modificări în starea și funcționarea organismului. ◊ Emoție estetică = moment al vieții psihice exprimînd experiența contemplației obiectului estetic. [Gen. -iei, var. emoțiune s.f. / cf. fr. émotion, it. emozione < lat. emotus – mișcat].

EMOȚIE s. f. reacție afectivă puternică și uneori neașteptată, care oglindește atitudinea cuiva față de lumea înconjurătoare. ◊ ~ estetică = moment al vieții psihice exprimând experiența contemplației obiectului estetic. (< fr. émotion, it. emozione)

EMOȚIE ~i f. Stare afectivă intensă, de durată relativ scurtă, provocată de factori externi și caracterizată printr-o bruscă perturbație fizică și psihică. [G.-D. emoției; Sil. -ți-e] /<fr. émotion

emociune sf vz emoție

emoțiune sf vz emoție

EMOȚIUNE, EMOȚIE sf. Mișcare, turburare a sufletului care se produc sub imperiul unei idei, unui spectacol, unei vești sau, spontan, sub influența unei perturbări nervoase: era galbenă de emoțiune și aproape nu putea să vorbească D. -ZAMF. [fr.].

EMOȚIUNE s.f. v. emoție.

emoți(un)e f. mișcarea sufletească ce agită, turbură.

*emoțiúne f. (fr. émotion, d. lat. emótio, -ónis, d. e-movére, -mótum, a mișca din loc. V. mobil, motor). Mișcare a sufletuluĭ, ca neliniștea, frica, bucuria ș. a. – Și emóție.

emoție (desp. -ți-e) s. f., art. emoția (desp. -ți-a), g.-d. art. emoției; pl. emoții, art. emoțiile (desp. -ți-i-)

emoție (-ți-e) s. f., art. emoția (-ți-a), g.-d. art. emoției; pl. emoții, art. emoțiile (-ți-i-)

emoție s. f. (sil. -ți-e), art. emoția (sil. -ți-a), g.-d. art. emoției; pl. emoții, art. emoțiile (sil. -ți-i-)

EMOȚIE s. 1. (livr.) afect. (Senzații și ~ii.) 2. v. înduioșare.

EMOȚIE s. 1. (livr.) afect. (Senzații și ~ii.) 2. duioșie, înduioșare. (Cu glasul plin de ~.)