16 definiții pentru emoție emociune emoțiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

emoție sf [At: NEGULICI / V: ~iune, (îvr) ~ociune / Pl: ~ii / E: fr émotion cf it emozione] 1 Reacție afectivă complexă, în general bruscă și momentană, însoțită de tulburări fiziologice, care oglindește atitudinea individului față de realitate. 2 (Pgn) Tulburare sufletească Si: agitație, neliniște, palpitație, pătrundere, simțire. 3 (Îla) De ~ Emoțional.[1] corectată

  1. În original, pluralul greșit accentuat: ~ii LauraGellner

EMÓȚIE, emoții, s. f. Reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate; p. gener. orice reacție afectivă. [Var.: (înv.) emoțiúne s. f.] – Din fr. émotion, it. emozione.

EMÓȚIE, emoții, s. f. Reacție afectivă de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind atitudinea individului față de realitate; p. gener. orice reacție afectivă. [Var.: (înv.) emoțiúne s. f.] – Din fr. émotion, it. emozione.

EMÓȚIE, emoții, s. f. Reacție afectivă puternică (și uneori neașteptată) de plăcere sau de neplăcere, adesea cu bruște și puternice modificări în activitățile organismului și în care se oglindește atitudinea individului față de realitate. Bucuria neașteptată, spaima, mînia, neliniștea sînt tipuri de emoție.Doina aceasta se înalță pînă la cele mai pure și desăvîrșite trepte ale emoției. BOGZA, C. O. 366. Nu e întîmplare cît de neînsemnată care, spusă cu emoție, să nu ne intereseze. VLAHUȚĂ, O. A. 466. – Variantă: emoțiúne (pronunțat -ți-u-) (GALACTION, O. I 349, CARAGIALE, O. VII 33, ODOBESCU, S. III 19) s. f.

EMÓȚIE s.f. Reacție afectivă puternică și uneori neașteptată, adesea însoțită de modificări în starea și funcționarea organismului. ◊ Emoție estetică = moment al vieții psihice exprimând experiența contemplației obiectului estetic. [Gen. -iei, var. emoțiune s.f. / cf. fr. émotion, it. emozione < lat. emotus – mișcat].

EMÓȚIE s. f. reacție afectivă puternică și uneori neașteptată, care oglindește atitudinea cuiva față de lumea înconjurătoare. ◊ ~ estetică = moment al vieții psihice exprimând experiența contemplației obiectului estetic. (< fr. émotion, it. emozione)

EMÓȚIE ~i f. Stare afectivă intensă, de durată relativ scurtă, provocată de factori externi și caracterizată printr-o bruscă perturbație fizică și psihică. [G.-D. emoției; Sil. -ți-e] /<fr. émotion

EMOȚIÚNE s. f. v. emoție.

EMOȚIÚNE s.f. v. emoție.

emoți(un)e f. mișcarea sufletească ce agită, turbură.

*emoțiúne f. (fr. émotion, d. lat. emótio, -ónis, d. e-movére, -mótum, a mișca din loc. V. mobil, motor). Mișcare a sufletuluĭ, ca neliniștea, frica, bucuria ș. a. – Și emóție.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

emóție (-ți-e) s. f., art. emóția (-ți-a), g.-d. art. emóției; pl. emóții, art. emóțiile (-ți-i-)

emóție s. f. (sil. -ți-e), art. emóția (sil. -ți-a), g.-d. art. emóției; pl. emóții, art. emóțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

EMÓȚIE s. 1. (livr.) afect. (Senzații și ~ii.) 2. v. înduioșare.

EMOȚIE s. 1. (livr.) afect. (Senzații și ~ii.) 2. duioșie, înduioșare. (Cu glasul plin de ~.)

Intrare: emoție
  • silabație: -ți-e
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emoție
  • emoția
plural
  • emoții
  • emoțiile
genitiv-dativ singular
  • emoții
  • emoției
plural
  • emoții
  • emoțiilor
vocativ singular
plural
emoțiune substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emoțiune
  • emoțiunea
plural
  • emoțiuni
  • emoțiunile
genitiv-dativ singular
  • emoțiuni
  • emoțiunii
plural
  • emoțiuni
  • emoțiunilor
vocativ singular
plural
emociune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.