EMERGENT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp, o radiație etc.) Care părăsește un sistem de medii. – Din fr. émergent, lat. emergens, -ntis.

EMERGENȚĂ, emergențe, s. f. Însușire a unui fascicul de radiații de a părăsi un sistem de medii. – Din fr. émergence.

emergent, ~ă a [At: MARIN, F. 448/13 / Pl: ~nți, ~e / E: fr émergent, lat emergens, -ntis] (Fiz; d. radiații) Care iese dintr-un mediu după ce l-a traversat.

emergență sf [At: MARIN, F. 448/12 / V: (înv) ~ție / Pl: ~țe, (înv) ~ții / E: fr émergence] (Fiz) Ieșire a unei radiații dintr-un mediu după ce l-a traversat.

emergenție sf vz emergență

EMERGENT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp, o radiație etc.) Care iese dintr-un mediu după ce l-a traversat. – Din fr. émergent, lat. emergens, -ntis.

EMERGENȚĂ, emergențe, s. f. Ieșire a razelor luminoase, corpusculare etc. dintr-un mediu după ce l-au traversat. – Din fr. émergence.

EMERGENT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp) Care iese parțial dintr-un fluid; (despre radiații) care iese dintr-un mediu.

EMERGENȚĂ, emergențe, s. f. Ieșirea parțială a unui corp dintr-un fluid sau a unei radiații dintr-un mediu.

EMERGENT, -Ă adj. (Despre radiații, corpuri) Care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. ◊ Teoria evoluției emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și imprevizibilă. [< fr. émergent, cf. lat. emergere – a ieși].

EMERGENȚĂ s.f. Ieșire a unui corp, a unei substanțe, a unei radiații din mediul unde se găsește. [< fr. émergence].

EMERGENT, -Ă adj. care emerge. ◊ (despre radiații, corpuri) care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. (< fr. émergent, lat. emergens)

EMERGENȚĂ s. f. 1. ieșire a unui corp, a unei radiații dintr-un mediu. 2. (biol.) apariție a unui organ nou sau a unor proprietăți noi, de ordin superior. 3. (fig.) formă a schimbării văzută ca o naștere efectivă a ceva cu totul nou. (< fr. émergence)

EMERGENT ~tă (~ți, ~te) Care iese din mediul pe care l-a traversat. /<fr. émergent, lat. emergens, ~ntis

EMERGENȚĂ ~e f. Ieșire a unor raze (luminoase), a unor fluide sau a unei radiații din mediul în care se află. /<fr. émergence

*emergént, -ă adj. (lat. emérgens, -éntis). Care ĭese deasupra mediuluĭ: stîncĭ emergente din apă.

*emergénță f., pl. e (d. emergent). Starea lucruluĭ emergent. Lucru emergent: corabia s’a lovit de o emergență. Loc de emergență, locu de izvorîre, de țîșnire, de ĭeșire.

emergent (care iese dintr-un mediu) adj. m., pl. emergenți; f. emergentă, pl. emergente (și: economii ~)

emergență (ieșire dintr-un mediu) s. f., g.-d. art. emergenței; pl. emergențe

emergent (care iese dintr-un mediu) adj. m., pl. emergenți; f. emergentă, pl. emergente

emergență (ieșire dintr-un mediu) s. f., g.-d. art. emergenței; pl. emergențe

emergent adj. m., pl. emergenți; f. sg. emergentă, pl. emergente

emergență s. f., g.-d. art. emergenței; pl. emergențe