9 definiții pentru emergent

EMERGÉNT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp, o radiație etc.) Care părăsește un sistem de medii. – Din fr. émergent, lat. emergens, -ntis.

EMERGÉNT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp, o radiație etc.) Care iese dintr-un mediu după ce l-a traversat. – Din fr. émergent, lat. emergens, -ntis.

EMERGÉNT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp) Care iese parțial dintr-un fluid; (despre radiații) care iese dintr-un mediu.

emergént (care iese dintr-un mediu) adj. m., pl. emergénți; f. emergéntă, pl. emergénte

emergént adj. m., pl. emergénți; f. sg. emergéntă, pl. emergénte

EMERGÉNT, -Ă adj. (Despre radiații, corpuri) Care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. ◊ Teoria evoluției emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și imprevizibilă. [< fr. émergent, cf. lat. emergere – a ieși].

EMERGÉNT, -Ă adj. care emerge. ◊ (despre radiații, corpuri) care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. (< fr. émergent, lat. emergens)

EMERGÉNT ~tă (~ți, ~te) Care iese din mediul pe care l-a traversat. /<fr. émergent, lat. emergens, ~ntis

*emergént, -ă adj. (lat. emérgens, -éntis). Care ĭese deasupra mediuluĭ: stîncĭ emergente din apă.

Intrare: emergent
emergent adjectiv

Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular emergent emergentul emergentă emergenta
plural emergenți emergenții emergente emergentele
genitiv-dativ singular emergent emergentului emergente emergentei
plural emergenți emergenților emergente emergentelor
vocativ singular
plural