12 definiții pentru elocuțiune elocuciune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.

ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.

elocuțiune sf [At: MARCOVICI, R. 137/19 / V: ~cuție, (îvr) ~uciune / P: ~ți-u~ / Pl: ~ni / E: fr élocution, it elocuzione, lat elocutio, -onis] (Liv) 1 Parte a retoricii care se ocupă cu problemele de stil. 2 Alegere și ordonare a cuvintelor într-un discurs (în scopul obținerii unei exprimări artistice). 3 Mod de a exprima gândirea prin cuvinte.

ELOCUȚIÚNE, elocuțiuni, s. f. 1. Mod de a exprima gîndirea prin cuvinte; stil. ♦ Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs, pentru o exprimare artistică. 2. Parte a retoricii care tratează despre stil.

ELOCUȚIÚNE s.f. 1. Fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ♦ (Ret.) Alegerea și dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează problemele de stil. [Pron. -ți-u-. / cf. lat. elocutio, fr. élocution].

ELOCUȚIÚNE s. f. 1. fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ◊ alegerea și dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. parte a retoricii care tratează problemele de stil. (< fr. élocution, lat. elocutio)

ELOCUȚIÚNE ~i f. 1) Mod de exprimare a gândurilor (a ideilor) prin cuvinte. 2) Parte a retoricii care tratează probleme de stil. /<fr. élocution, lat. elocutio, ~onis

elocuți(un)e f. 1. mod de a se exprima: elocuțiune ușoară; 2. partea retoricei ce tratează despre alegerea și așezarea cuvintelor.

*elocuțiúne f. (lat. elocútio, -ónis). Modu de a te exprima: elocuțiune ușoară. Acea parte a retoriciĭ care conține regulele stiluluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

elocuțiúne (mod de exprimare, parte a retoricii) (-ți-u-) s. f., g.-d. art. elocuțiúnii; pl. elocuțiúni

elocuțiúne (mod de a exprima gândirea prin cuvinte) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. elocuțiúnii; pl. elocuțiúni


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ELOCUȚIUNE (< fr. élocution < lat. elocutio, vorbire) Parte a retoricii care se ocupă cu alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs, cu scopul unei expuneri cît mai clare și frumoase, și ale cărei reguli clasice sint expuse de Aristotel în Retorica sa. În accepția proprie a cuvîntului, elocuțiunea nu este altceva decît enunțarea gîndirii prin cuvinte. Termenul elocuțiune este sinonim cu stilul, cu deosebire că elocuțiunea se aplică îndeosebi exprimării orale. Elocuțiunea cuprinde mijloacele stilistice prin care se reliefează gîndirea oratorului. Unii autori sînt de părere în a socoti această parte a retoricii drept cea mai importantă șt cea mai dificilă, deoarece mijloacele stilistice se pot combina în multe feluri, după intențiile și tăria cuvîntului. „Elocința, spune Quintilian, după cum se socotește de mai toți, (este) cea mai grea.” Dintre posibilitățile de combinare sînt de menționat: stilul simplu, stilul temperat și stilul sublim.

Intrare: elocuțiune
elocuțiune substantiv feminin
  • silabație: -ți-u-ne info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elocuțiune
  • elocuțiunea
plural
  • elocuțiuni
  • elocuțiunile
genitiv-dativ singular
  • elocuțiuni
  • elocuțiunii
plural
  • elocuțiuni
  • elocuțiunilor
vocativ singular
plural
elocuciune
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.

elocuțiune elocuciune

  • 1. Mod de a exprima gândirea prin cuvinte.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Alegerea și așezarea cuvintelor într-un discurs.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: