14 definiții pentru eleganță

ELEGÁNȚĂ s. f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu grație. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. – Din fr. élégance, lat. elegantia.

ELEGÁNȚĂ s. f. Calitatea de a fi elegant, de a avea sau de a fi făcut cu gust, cu rafinament, cu grație. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. – Din fr. élégance, lat. elegantia.

ELEGÁNȚĂ s. f. Calitatea de a fi elegant. Femeia avea mîini mici și o eleganță naturală în gesturi. BOGZA, T. 17. Iarna-i aducea aminte de policandrele saloanelor cu parchetul lustruit, de splendoarea și agitația balurilor, de eleganța rochiilor. VLAHUȚĂ, O. A. 298.

elegánță s. f., g.-d. art. elegánței

elegánță s. f., g.-d. art. elegánței

ELEGÁNȚĂ s. 1. v. bun-gust. 2. v. distincție. 3. v. lux.

Eleganță ≠ ineleganță, vulgaritate

ELEGÁNȚĂ s.f. Distincție, grație în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincție în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor. ♦ Distincție în limbaj, în stil etc. [Cf. fr. élégance, lat. elegantia].

ELEGÁNȚĂ s. f. distincție, grație în atitudini, în maniere; rafinament, gust, distincție în felul de a se îmbrăca, în croiala hainelor. ◊ distincție în limbaj, în stil. (< fr. élégance, lat. elegantia)

ELEGÁNȚĂ f. 1) Caracter elegant. 2) Modalitate de exprimare caracterizată prin stil distins. 3) Distincție în comportare sau în felul de a se îmbrăca. [G.-D. eleganței] /<fr. élégance, lat. elegantia

eleganță f. 1. caracterul celui grațios și distins totdeodată; 2. alegere de vorbe și de construcțiuni.

*eleganță f., pl. e (lat. elegantia). Frumuseță [!], nobleță. distincțiune în formă, mișcărĭ saŭ vorbă: a scrie cu eleganță.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ELEGÁNȚĂ s. 1. distincție, rafinament, bun-gust, (livr. și fam.) șic. (Îmbrăcat cu ~.) 2. distincție, finețe, rafinament, subtilitate. (~ în comportări.) 3. lux, somptuozitate. (~ unui interior.)

ARBITER ELEGANTIAE (ELEGANTIARUM) (lat.) arbitru al eleganței – Inițial, apelativul scriitorului Caius Petronius, celebru și pentru rafinamentul său vestimentar. Expresia a început să desemneze ulterior orice persoană care se deosebește prin eleganță și gust rafinat.

Intrare: eleganță
eleganță substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular eleganță eleganța
plural
genitiv-dativ singular eleganțe eleganței
plural
vocativ singular
plural