electrocar sn [At: LTR² / Pl: ~e / E: electro- + car] Cărucior autopropulsat, acționat de un motor electric alimentat de la o baterie de acumulatoare proprie, folosit pentru transportul de materiale pe distanțe scurte în ateliere, depozite, gări etc.

ELECTROCÁR, electrocare, s. n. Cărucior autopropulsat, acționat de un motor electric alimentat de la o baterie de acumulatoare proprie, folosit pentru transportul de materiale pe distanțe scurte în ateliere, depozite, gări etc. – Electro- + car. Cf. engl. electrocar, germ. Elektrokarren.

ELECTROCÁR, electrocare, s. n. Cărucior autopropulsat, acționat de un motor electric alimentat de la o baterie de acumulatoare proprie, folosit pentru transportul de materiale pe distanțe scurte în ateliere, depozite, gări etc. – Electro- + car. Cf. engl. electrocar, germ. Elektrokarren.

electrocár s. n., pl. electrocáre

electrocár s. n., pl. electrocáre

ELECTROCÁR s.n. Cărucior autopropulsat de acumulatoare, folosit pentru transportul de materiale în fabrici, în gări etc. [< engl. electrocar].

ELECTROCÁR s. n. cărucior autopropulsat electric, folosit pentru transportul de materiale. (< engl. electrocar)

ELECTROCÁR ~e n. Cărucior cu motor electric, folosit pentru transportul de materiale pe distanțe scurte (în gări, depozite, ateliere etc.). [Sil. -lec-tro-] /Electro- + car

electrocár s. n. Platformă acționată de acumulatori, folosită pentru transportul de materiale în gări, ateliere etc. ◊ „Trebuie să știți că electrocarul este o mică platformă pe patru roți căreia constructorii nu i-au prevăzut niciodată un viitor artistic.” Sc. 16 XI 60 p. 1; v. și I.B. 18 I 61 p. 1, Sc. 29 V 80 p. 5, Ev.z. 27 VIII 96 p. 12; v. și electrotelefer (din engl. electrocar; cf. germ. Elektrocarren; FC I 139; DT, LTR; DEX, DN3)