9 definiții pentru electoare


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care îl alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.

ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, s. m. și f. 1. (În alegerile bazate pe vot indirect) Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva într-o adunare a unei colectivități mai mari sau în conducerea unei astfel de colectivități. ♦ (În Germania feudală) Principe sau arhiepiscop care făcea parte din colegiul care alegea pe împărat. Dintre cei șapte electori din secolul al XIV-lea, trei aparțineau bisericii. ◊ (Adjectival) Principe elector. 2. (Peiorativ) Persoană care, în regimul burghezo-moșieresc, izbutea, prin diferite mijloace, să obțină (într-o circumscripție electorală) un mare număr de voturi pentru partidul sau mișcarea sa proprie.

ELECTÓR, -OÁRE s.m. și f. 1. Persoană care are dreptul de a participa la o alegere. ♦ Fiecare dintre cei șapte principi care aveau dreptul de a-l alege pe împărat în Germania. 2. (Peior.) Persoană care reușea în vechile regimuri să obțină foarte multe voturi prin diferite manevre. [< fr. électeur].

ELECTÓR, -OÁRE I. s. m. f. persoană care are dreptul de a participa la o alegere. II. s. m. (în Imperiul Romano-German) principe sau prelat care avea dreptul de a-l alege pe împărat. (< fr. électeur)

ELECTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care participă la alegeri; persoană cu drept electiv; alegător. 2) (în Germania feudală) Principe sau prelat care avea dreptul să aleagă pe împărat. 3) (în trecut) Persoana care reușea să adune un anumit număr de voturi pentru partidul său. /<fr. électeur, lat. elector, ~oris

*electór, -oáre adj. (lat. elector). Alegător, care alege pe altu pin votu luĭ. Principe saŭ episcop chemat odinioară să concureze la alegerea împăratuluĭ Germaniiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

electoáre s. f., g.-d. art. electoárei; pl. electoáre

electoáre s. f., g.-d. art. electoárei; pl. electoáre

Intrare: electoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • electoare
  • electoarea
plural
  • electoare
  • electoarele
genitiv-dativ singular
  • electoare
  • electoarei
plural
  • electoare
  • electoarelor
vocativ singular
  • electoare
  • electoareo
plural
  • electoarelor

elector, -oare electoare

  • 1. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. învechit Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. substantiv masculin (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care alegea pe împărat.
    surse: DEX '09 DLRLC DN attach_file 2 exemple
    exemple
    • Dintre cei șapte electori din secolul al XIV-lea, trei aparțineau bisericii.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Principe elector.
      surse: DLRLC

etimologie: