2 intrări

6 definiții

efector, ~oare [At: LM / Pl: ~i, ~oare / E: fr effecteur, lat effector] 1 a Care execută, face ceva. 2 (Spc; d. organe2) Care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni.

EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.

efectór s. m., adj. m., pl. efectóri; f. sg. și pl. efectoáre

EFECTÓR, -OÁRE adj. (Despre organe) De la care pornesc răspunsurile la stimulațiile primite prin organele receptoare. // s.m. Substanță care modifică activitatea unei enzime. [Cf. fr. effectueur, lat. efector].

EFECTÓR, -OÁRE I. adj., s. m. (organ) de la care pornesc răspunsurile la stimulațiile primite prin organele receptoare. II. s. m. substanță care modifică activitatea unei enzime. (< fr. effecteur, lat. effector)

Intrare: efector (adj.)
efector adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular efector efectorul efectoare efectoarea
plural efectori efectorii efectoare efectoarele
genitiv-dativ singular efector efectorului efectoare efectoarei
plural efectori efectorilor efectoare efectoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: efectoare
efectoare substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular efectoare efectoarea
plural efectoare efectoarele
genitiv-dativ singular efectoare efectoarei
plural efectoare efectoarelor
vocativ singular
plural