EFEB, efebi, s. m. (În Grecia antică) Adolescent care își făcea educația într-o efebie. ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus.

efeb sm [At: BARIȚIU, P. A. I, 6 / S și: epheb / Pl: ~i / E: fr éphèbe, lat ephebus] 1 Adolescent. 2 Tânăr de o frumusețe deosebită. 3 (În Grecia antică) Adolescent care făcea parte dintr-un colegiu (cu caracter militar).

*EFEB sm. 1 🏛 Tînăr în stare de a purta armele (la vechii Greci): Alcibiad, floarea ~ilor din Atena, tăie într’o zi coada cea mai frumoasă a unui cîine ODOB. ¶ 2 Cel ce intră în vîrsta pebertății, flăcău [fr. éphèbe].

EFEB, efebi, s. m. (în Grecia antică) Adolescent care făcea parte dintr-un colegiu (cu caracter militar). ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus.

EFEB, efebi, s. m. Adolescent (în Grecia antică) făcînd parte dintr-un colegiu cu caracter mai ales militar. Zburdalnicul Alcibiad, floarea efebilor din Atena, tăie într-o zi coada cea frumoasă a unui cîne. ODOBESCU, S. III 43.

EFEB s.m. (La vechii greci) Tînăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ Membru al unei efebii. [< fr. éphèbe, cf. lat. ephebus, gr. ephebos].

EFEB s. m. 1. (în Grecia antică) tânăr între 17 și 18 ani care își făcea educația într-o efebie. 2. adolescent; (p. ext.) tânăr de o deosebită frumusețe. (< fr. éphèbe, lat. ephebus, gr. ephebos)

efeb m. adolescent, flăcău (la Greci).

*eféb m. (vgr. éphebos, de unde și lat. ephébus). La vechiĭ Grecĭ, adolescent, flăcăŭ.

efeb s. m., pl. efebi

efeb s. m., pl. efebi

efeb s. m., pl. efebi