10 definiții pentru ecosistem

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ECOSISTÉM, ecosisteme, s. n. Ansamblu format din biotop și biocenoză, în care se stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între acestea și factorii abiotici. – Din fr. écosystème.

ECOSISTÉM, ecosisteme, s. n. Ansamblu format din biotop și biocenoză, în care se stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între acestea și factorii abiotici. – Din fr. écosystème.

ecosistem sn [At: DER / Pl: ~e / E: fr écosystème] Ansamblu format din biotop și biocenoză, în care se stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între acestea și factorii abiotici.

ECOSISTÉM s.n. Totalitatea viețuitoarelor unei biocenoze, alcătuind o unitate naturală; sistem ecologic. [Pl. -me. / < fr. écosystème, engl. ecosystem].

ECOSISTÉM, ecosisteme, s. n. Complex unitar din biocenoză și mediul fizic înconjurător; biogeocenoză. ◊ ~ uman = Sistem format din populația umană și habitatul său, integrat în biosferă. (din fr. écosystème)

ecosistém s. n. (ecol.) Unitate naturală de bază; sistem ecologic ◊ „Vineri dimineață [...] s-au deschis lucrările simpozionului «Protecția ecosistemelor și folosirea rațională a erbicidelor».” Sc. 25 XI 78 p. 5. ◊ „Cu autoritatea pe care o deține în materie, savantul britanic ne convinge că și cei, foarte puțini, care vor mai rămâne în viață în cazul unui asemenea cataclism nuclear, vor trăi într-o lume cu un ecosistem iremediabil prejudiciat. Astfel, temperatura va scădea sub zero grade și o «iarnă nucleară» se va abate asupra Europei, chiar dacă războiul a început vara.” I.B.29 II 84 p. 8; v. și R.l. 5 III 81 p. 6 (din fr. écosystème, engl. ecosystem; DMC 1960, PR 1969; D.Filoz.; DEX, DN3)

ECOSISTÉM ~e n. Ansamblu format din biotop și biocenoză, în cadrul căruia se stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între acestea și factorii abiotici. /<fr. écosysteme, engl. ecosystem

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

ecosistem s. n., pl. ecosisteme

ecosistém s. n., pl. ecosistéme

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ECOSISTÉM (< fr.) s. n. (BIOL.) Unitate naturală care include toate organismele vii (biocenoza și mediul (biotopul) în care trăiesc. Relațiile între organismele vii și factorii de mediu sunt realizate prin schimbul reciproc de materie și energie dintre ele. E. nu are limite fixe, structura sa numerică, faunistică, floristică și trofică fiind permanent mobilă. E. reprezintă unitatea structurală și funcțională de bază în ecologie și constituie un nivel superior de organizare a materiei vii (ex. lacul, pădurea, pajiștea). Termenul a fost propus (1935) de A. Tansley.

Intrare: ecosistem
ecosistem substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ecosistem
  • ecosistemul
  • ecosistemu‑
plural
  • ecosisteme
  • ecosistemele
genitiv-dativ singular
  • ecosistem
  • ecosistemului
plural
  • ecosisteme
  • ecosistemelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ecosistem, ecosistemesubstantiv neutru

  • 1. Ansamblu format din biotop și biocenoză, în care se stabilesc relații strânse atât între organisme, cât și între acestea și factorii abiotici. DEX '09 DEX '98 DN
    sinonime: biogeocenoză
    • 1.1. Ecosistem uman = sistem format din populația umană și habitatul său, integrat în biosferă. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.