2 intrări

9 definiții

ECONOMÁT, economate, s. n. Magazin în care se vând salariaților unor întreprinderi, firme, pensionari etc. produse de primă necesitate (la un preț mai scăzut). – Din fr. économat.

ECONOMÁT, economate, s. n. (Ieșit din uz) Magazin de aprovizionare în cadrul unei întreprinderi și instituții, care avea drept scop procurarea bunurilor de consum de primă necesitate pentru salariați și pentru familiile lor. – Din fr. économat.

ECONOMÁT, economate, s. n. (Ieșit din uz) Magazin care aproviziona pe salariații unei instituții sau unei întreprinderi. De ce nu era obligat patronatul să facă economate, să înființeze cantine? PAS, Z. IV 48.

economát s. n., pl. economáte

economát s. n., pl. economáte

ECONOMÁT s.n. (În trecut) Magazin care aproviziona salariații unor întreprinderi. [Pl. -te, -turi. / < fr. économat].

ECONOMÁT s. n. magazin care aprovizionează salariații unor întreprinderi. (< fr. économat)

economat n. însărcinarea economului, biuroul său.

*economát n., pl. e (fr. économat). Funcțiunea de econom. Bĭurou luĭ. – Și iconomat (după iconom).

Intrare: economat (pl. economate)
economat (pl. economate) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular economat economatul
plural economate economatele
genitiv-dativ singular economat economatului
plural economate economatelor
vocativ singular
plural
Intrare: economat (pl. economaturi)
economat (pl. economaturi)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular economat economatul
plural economaturi economaturile
genitiv-dativ singular economat economatului
plural economaturi economaturilor
vocativ singular
plural