eclisă¹ sf [At: NICA, L. VAM. / Pl: ~se / E: fr éclisse] 1 Piesă plată de metal, de lemn etc. cu care se acoperă rostul dintre două piese. 2 (Lpl) Pereți laterali ai unui instrument cu coarde.

eclisă² sf vz eclipsă

ECLISĂ, eclise, s. f. 1. (Tehn.) Piesă plată de metal, de lemn etc. cu care se înnădesc două piese în prelungire. 2. (Muz.; la pl.) Pereții laterali care susțin cele două fețe ale unui instrument de coarde.

ECLISĂ s.f. 1. Placă de lemn sau de metal care servește la înnădirea a două piese (mai ales a șinelor de cale ferată). 2. (La pl.) Pereții laterali ai unui instrument cu coarde. [< fr. éclisse].

ECLISĂ s. f. 1. placă de lemn, de metal etc. care servește la înnădirea a două piese alăturate prin șuruburi, nituri sau sudură. 2. partea laterală a unui instrument cu coarde, care leagă de jur-împrejur cele două fețe. (< fr. éclisse)

ECLISĂ ~e f. Piesă de lemn sau de metal care servește la înnodarea a două piese alăturate. /<fr. éclisse

*eclísă f., pl. e (fr. éclisse). Placă de fer care unește o șină de cale ferată cu alta.

ECLIPSĂ, eclipse, s. f. 1. Dispariție totală sau parțială, de scurtă durată, a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii unui corp ceresc între el și observator sau a intrării lui în conul de umbră al altui corp ceresc fără lumină proprie. 2. Intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalație de semnalizare prin semnale Morse, constituită din becuri electrice așezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Dispariție, absență (temporară) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporară a cunoștinței; absență. ♦ Scădere a forței creatoare a unei persoane. – Din fr. éclipse, lat. eclipsis.

eclips sn vz eclipsă

eclipsă sf [At: NECULCE, L. 147 / V: (înv) ~clips (pl: ~uri), ~psis (pl: ~uri) sn, ~pse, eclisă, clip~, (îvr) ~si, ~cliză sf / Pl: ~se / E: fr éclipe, lat éclipsis] 1 Dispariție totală sau parțială a imaginii unui astru, datorită faptului că între Pământ și acest astru se interpune un alt astru sau din cauza faptului că astrul eclipsat se află temporar în conul de umbră al altui astru. 2 Perioadă de timp cât durează eclipsa (1). 3-4 (Fig) Dispariție, absență (temporară) a cuiva sau a ceva. 5 (Fig) Pierdere temporară a cunoștinței. 6-8 Perioadă de timp cât durează eclipsa (3-5). 9 (Fig) Lipsă de strălucire. 10 (Fig) Scădere a forței creatoare a unei persoane. 11 (Fig) Decădere. 12 (Fig) Lâncezire. 13 (Fig) Stagnare. 14-18 Perioadă de timp cât durează eclipsa (9-13). 19 Intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri. 20 Instalație de semnalizare prin semnale Morse, constituită din becuri electrice așezate pe catargul unei nave.

eclipse sf vz eclipsă

eclipsi¹ sf vz eclipsă

eclipsis sn vz eclipsă

ecliză sf vz eclipsă

*ECLIPSĂ (pl. -se) sf. 1 💫 Întunecime, disparițiune aparentă a unui astru pricinuită de interpunerea unui alt corp ceresc între acest astru și ochiul observatorului: ~ parțială; ~ totală; ~ inelară; ~ de soare, ~ de lună (🖼1951-53) ¶ 2 Fig. Întunecarea a tot ce are o strălucire morală sau intelectuală: virtutea cea mai curată are și ea petele și eclipsele ei [fr.].

ECLIPSĂ, eclipse, s. f. 1. Dispariție totală sau parțială a imaginii unui astru, datorită faptului că între Pământ și acest astru se interpune un alt astru sau din cauză că astrul eclipsat se află temporar în conul de umbră al altui astru. 2. Intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalație de semnalizare prin semnale Morse, constituită din becuri electrice așezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Dispariție, absență (temporară) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporară a cunoștintei; absență. ♦ Scădere a forței creatoare a unei persoane. – Din fr. éclipse, lat. eclipsis.

ECLIPSĂ, eclipse, s. f. l. (Astron.) Întunecare temporară, dispariție totală sau parțială a imaginii unui corp ceresc ca urmare a acoperirii lui de către alt astru sau a intrării lui în umbra altui corp ceresc. ◊ Eclipsă de soare = întunecare temporară a soarelui cauzată de interpunerea lunii între pămînt și soare. Eclipsă de lună = întunecare temporară a lunii cauzată de interpunerea pămîntului între soare și lună. 2. Fig. Întunecare temporară a conștiinței, pierdere momentană a facultăților mintale. Toți trecuseră prin eclipsele plăcute ale somnului. SADOVEANU, Z. C. 42.

ECLIPSĂ s.f. 1. Dispariție parțială sau totală a imaginii unui astru ca urmare a interpunerii altui astru între observator și corpul ceresc care dispare. ♦ Intermitența luminii unui far sau a unei geamanduri; (concr.) instalație de semnalizare prin becuri electrice așezate pe catargul navelor. 2. (Fig.) Dispariție sau trecere în umbră temporară a unei persoane sau a unui lucru. ♦ Întunecare, pierdere temporară a cunoștinței. [< fr. éclipse, cf. gr. ekleipsis < ekleipein – a dispărea].

ECLIPSĂ s. f. 1. dispariție parțială sau totală a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii altui astru între acesta și observator, sau a intrării lui în conul de umbră a altui corp ceresc. 2. (mar.) intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri luminoase. ◊ instalație de semnalizare prin becuri electrice așezate pe catargul navelor. 3. (fig.) dispariție sau trecere în umbră temporară a unei persoane, a unui lucru. ◊ întunecare, pierdere temporară a cunoștinței. (< fr. éclipse, lat. eclipsis, gr. ekleipsis)

ECLIPSĂ ~e f. 1) Dispariție (totală sau parțială) a imaginii unui astru datorită interpunerii unui corp ceresc între el și locul de observare. ~ de Soare. ~ de Lună. 2) fig. Trecere în umbră a unei persoane sau a unui lucru. [G.-D. eclipsei; Sil. e-clip-] /<lat. eclipsis, fr. éclipse

eclipsă f. 1. disparițiune momentană a unui astru ascuns de altul: eclipsă de soare, de lună; 2. fig. întunecime morală sau intelectuală. Eclipsele speriau odinioară pe popoarele ignorante; astăzi ele se prezic, ca niște fenomene cu totul naturale, cu mii de ani înainte.

*eclípsă f., pl. e (vgr. ékleipsis. V. lipsă). Întunecime, disparițiune totală saŭ parțială a unuĭ astru pin interpunerea altuĭ astru. Fig. Întunecare a inteligențeĭ. – În Let. 2, 264, eclipsis, n. (după ngr.). – Eclipsa de lună se produce cînd pămîntu se pune între soare și lună și o acopere cu umbra, și de soare cînd luna se pune între soare și pămînt. Eclipsele de soare se întîmplă la fiecare 28 de anĭ și 11 zile. Se pare că Haldeiĭ în sec. VIII în ainte de Hristos studiase eclipsele. Filosofu Anaxagora a expiat, se zice, în închisoare îndrăzneala de a combate credințele timpuluĭ saŭ arătînd adevăratele cauze ale eclipselor. Astronomia de astăzĭ prezice cu mult în ainte ora fixă a lor.

eclisă (desp. e-cli-) s. f., g.-d. art. eclisei; pl. eclise corectat(ă)

eclisă (e-cli-) s. f., g.-d. art. eclisei; pl. eclise

eclisă s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. eclisei; pl. eclise

eclipsă (desp. e-clip-) s. f., g.-d. art. eclipsei; pl. eclipse

eclipsă (e-clip-) s. f., g.-d. art. eclipsei; pl. eclipse

eclipsă s. f. (sil. – clip -), g.-d. art. eclipsei; pl. eclipse

eclipsă (eclipse), s. f. – Dispariție totală sau parțială a imaginii unui astru. – Var. (înv.) eclipsis. Gr. ἔϰλειψις (sec. XVII) și modern din fr. éclipse. – Der. eclipsa, vb.; ecliptic, adj. Cf. Gáldi 176.

eclisă, parte a instrumentelor cu coarde, care face legătura între fața superioară și cea inferioară. V. violină.

eclipsă, eclipse s. f. (prst.) 1. impotență, tulburări erectile. 2. concediu autoimpus al unei prostituate, cauzat de o boală, de un accident etc. 3. perioadă nefastă.

ECLIPSĂ s. (ASTRON.) (reg.) întunericime, (înv.) întunecare. (O ~ de soare.)

ECLIPSĂ s. (ASTRON.) (reg.) întunericime, (înv.) întunecare. (O ~ de soare.)