ECHITAȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio.

echitație sf [At: I. GOLESCU, C. / S și: ecui~, equi~ / V: (înv) ecitațiune, ecvitațiune, ecuitațiu sn, ~iune, (îvr) ~tăciune, equitațiune / E: fr équitation, lat equitatio, -onis] (Spt) Călărie.

ECHITAȚIE s. f. (Sport) Călărie. – Din fr. équitation, lat. equitatio, -onis.

ECHITAȚIE s. f. (Sport; franțuzism) Călărie.

ECHITAȚIE s.f. (Sport) Călărie. [Gen. -iei, var. echitațiune, ecvitație s.f. / cf. fr. équitation, lat. equitatio < equus – cal].

ECHITAȚIE s. f. (sport) călărie. (< fr. équitation, lat. equitatio)

echitațiune sf vz echitație

echităciune sf vz echitație

ecitațiune sf vz echitație

ecuitațiu sn vz echitație

ecvitațiune sf vz echitație

equitațiune sf vz echitație

*ECHITAȚIUNE, *ECHITAȚIE sf. Arta călăriei [fr. équitation].

ECHITAȚIUNE s.f. v. echitație.

ECVITAȚIE s.f. v. echitație.

echitați(un)e f. arta de a călări: școală de echitațiune.

*echitațiúne f. (lat. equitatio, -ónis, d. equus, cal. V. ĭapă). Arta de a călări (călărie). – Și -áție.

echitație (călărie) (desp. -ți-e) s. f., art. echitația (desp. -ți-a), g.-d. echitații, art. echitației

echitație (călărie) (-ți-e) s. f., art. echitația (-ți-a), g.-d. echitații, art. echitației

echitație (călărie) s. f. (sil. -ți-e), art. echitația (sil. -ți-a), g.-d. echitații, art. echitației

ECHITAȚIE s. (SPORT) călărie.

ECHITAȚIE s. (SPORT) călărie.