7 definiții pentru eșantiona


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

eșantiona vt [At: DN3 / P: ~ti-o~ / Pzi: ~nez / E: fr échantillonner] 1-2 A alege eșantioane (1-2). 3 A stabili persoanele care vor fi interogate în cursul unei anchete sociologice, pentru a obține un rezultat reprezentativ. 4 A alege indivizi caracteristici unei rase, unui grup etc. reprezentând ceea ce este esențial.

EȘANTIONÁ, eșantionez, vb. I. Tranz. 1. (Rad.) A lua mostre la intervale prestabilite dintr-un semnal, în vederea unor procesări ulterioare. 2. A alege persoanele reprezentative (statistic) care urmează a fi anchetate într-o investigație (sociologică). [Pr.: -ti-o-] – Din fr. échantillonner.

EȘANTIONÁ, eșantionez, vb. I. Tranz. 1. (Rad.) A lua mostre la intervale prestabilite dintr-un semnal, în vederea unor procesări ulterioare. 2. A alege persoanele reprezentative (statistic) care urmează a fi anchetate într-o investigație (sociologică). [Pr.: -ti-o-] – Din fr. échantillonner.

EȘANTIONÁ vb. I. tr. 1. A verifica, a confrunta (măsurile, greutățile) cu etalonul. ♦ A tăia un eșantion. 2. A alege persoanele care vor fi interogate în cursul unei anchete prin sondaj, urmărind să se obțină un rezultat reprezentativ, ca și când ar fi interogată întreaga colectivitate. [Pron. -ti-o-. / < fr. échantillonner].

EȘANTIONÁ vb. tr. 1. a confrunta eșantionul cu etalonul. 2. a alege persoanele reprezentative statistic care urmează a fi supuse unei anchete prin sondaj. 3. a lua eșantioane (1) la intervale prestabilite. (< fr. échantillonner)

A EȘANTIONÁ ~éz tranz. (măsuri, greutăți) A confrunta cu eșantionul. /<fr. échantilloner


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*eșantioná (a ~) (-ti-o-) vb., ind. prez. 3 eșantioneáză

eșantioná vb., ind. prez. 1 sg. eșantionéz, 3 sg. și pl. eșantioneáză

Intrare: eșantiona
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • eșantiona
  • eșantionare
  • eșantionat
  • eșantionatu‑
  • eșantionând
  • eșantionându‑
singular plural
  • eșantionea
  • eșantionați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • eșantionez
(să)
  • eșantionez
  • eșantionam
  • eșantionai
  • eșantionasem
a II-a (tu)
  • eșantionezi
(să)
  • eșantionezi
  • eșantionai
  • eșantionași
  • eșantionaseși
a III-a (el, ea)
  • eșantionea
(să)
  • eșantioneze
  • eșantiona
  • eșantionă
  • eșantionase
plural I (noi)
  • eșantionăm
(să)
  • eșantionăm
  • eșantionam
  • eșantionarăm
  • eșantionaserăm
  • eșantionasem
a II-a (voi)
  • eșantionați
(să)
  • eșantionați
  • eșantionați
  • eșantionarăți
  • eșantionaserăți
  • eșantionaseți
a III-a (ei, ele)
  • eșantionea
(să)
  • eșantioneze
  • eșantionau
  • eșantiona
  • eșantionaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)