DĂSCĂLIE, (2, 3) dăscălii, s. f. 1. Profesiunea de dascăl (1). Într-un rînd, în cei din urmă ani de dăscălie, a primit vizita unuia din cei de sus. SADOVEANU, O. A. I 163. Văzînd... că norocul îi stă împotrivă, se potoli oarecum și se apucă iară de dăscălia lui. ISPIRESCU, L. 276. 2. Povață; p. ext. dojană, mustrare. Te rog, nu cuvinte; n-am umor s-ascult dăscălii; răspunsul meu ar fi fără replică. NEGRUZZI, S. III 155. 3. (Învechit) Iscusință, pricepere, dibăcie. Iară de steag o lopată Prelungă avea și cu dăscălie Făcută de maistor Pintilie. BUDAI-DELEANU, Ț. 95.