DĂRUI, dăruiesc, vb. IV. Tranz. (Uneori cu determinări indicînd darul, introduse prin prep. «cu») 1. A face (cuiva) un dar, a da în dar; a cinsti (pe cineva). E bun și blînd [pisoiul] ca și bătrîna aceea care mi l-a dăruit. SADOVEANU, P. M. 239. Cei doi moșnegi... îi puseră numele Pipăruș-Viteazul, și îl dăruiră cu un paloș. RETEGANUL, P. V 74. Colonelul Enghel îmi dărui o pușcă cu două țeve. ODOBESCU, S. III 22. 2. A da, a acorda. Vreau să-ți dăruiesc... un sfat SADOVEANU, D. P. 147. Pe poporul romîn [să ne sprijinim]... pe acest popor căruia îi dăruim libertatea și rodul muncii lui. CAMIL PETRESCU, B. 137. ◊ (În legătură cu viața, anii, zilele de trăit) Dăruiește-mi viață, Păsărilă, că te-oi dărui și eu cu milă și cu daruri împărătești. CREANGĂ, P. 268. Eu să ucid orfanul la sînul meu purtat? L-am dăruit cu zile și vrei să-mi întorc darul? ALECSANDRI, P. III 345. Funiile că-i tăia Și cu viața-l dăruia. TEODORESCU, P. P. 556. 3. (Cu privire la muncă, activitate, viață etc.) A închina, a consacra, a dedica, a hărăzi. V. I. Lenin și-a dăruit întreaga viață cauzei revoluției proletare. ◊ Refl. Se simțea cuprins de un dor de a fi neasemuit de bun, eroic, de a se dărui cauzei socialismului pentru care au trăit și au murit atîția eroi. CĂLUGĂRU, O. P. 437. Ai murit, dăruindu-te tot... dintr-o singură dată. CAMIL PETRESCU, B. 126. 4. A înzestra (pe cineva) cu ceva; a dota. Niciodată n-a dăruit-o viața cu florile roșii ale bucuriei. ISAC, O. 220. – Prez. ind. și: dărui (DEȘLIU, G. 34).