DĂINUITOR, -OARE, dăinuitori, -oare, adj. Care dăinuiește; durabil, persistent, trainic. Că se-ngrozesc de moarte zgîrciții, mă pricep, Și-ndrăgostiții tineri cîți dragostea și-o-ncep, Că au și unii și-alții comori dăinuitoare. MACEDONSKI, O. II 74. Ferice de voi, care credeți că toate sînt adevărate și dăinuitoare. SLAVICI, N. I 243. Vînătorul... să dea nevinovaților săi adversari un răgaz ce, în curînd, îi va asigura, tot lui, o mai spornică și mai dăinuitoare izbîndă. ODOBESCU, S. III 38. – Pronunțat: -nu-i-.