DÎRZENIE s. f. 1. Fire sau manifestare de om dîrz; îndrăzneală, curaj, cutezanță, hotărîre. Tudor și mișcarea condusă de el ne arată... dîrzenia luptei poporului pentru libertate. IST. R.P.R. 297. Își recăpăta dîrzenia și avea simțămîntul că niciodată nu se va mai întoarce în foc. CAMILAR, N. I 303. 2. Îndărătnicie, încăpățînare, înverșunare; perseverență. Neîndurători față de ei înșiși și față de pămîntul pe care s-au pomenit, l-au muncit cu dîrzenie, silindu-l să se acopere de roade. BOGZA, C. O. 270. 3. Mîndrie, semeție. În ciuda hainelor boțite și rupte, în ciuda murdăriei înspăimîntătoare care-i acoperea parcă și ochii, își păstra neștirbită și dîrzenia și demnitatea. GALAN, Z. R. 353. – Variantă: dîrjenie (POPA, V. 307) s. f.