DÎRVALĂ, dîrvale, s. f. Muncă grea și istovitoare; roboteală, corvadă. ◊ Loc. adj. și adv. De dîrvală = de muncă grea, de corvadă, de roboteală. Cal de dîrvală. Haine de dîrvală. ▭ Crescuse de dîrvală prin pragurile vecinilor bogați, păscîndu-le gîștele. CAMILAR, N. I 19. ◊ Expr. A rămîne de dîrvală = a rămîne pe drumuri, a nu mai avea posibilitate de trai. Mi-au rămas de dîrvală pruncii. CAMILAR, N. I 172. Amară mi-i inima... rosti... și se sprijini de-un arbore. Acuma am rămas cu totul de dîrvală pe fața pămîntului. id. ib. II 318. A face (pe cineva) de dîrvală = a ocărî, a face de batjocură, a face cu ou și cu oțet, a face de două parale. Ș-ai atacat vîrtos pe miniștri?... – I-am făcut de dîrvală. ALECSANDRI, T. 1650.