DÎMB, dîmburi, s. n. Ridicătură de teren mai mică decît dealul; delușor, colină, colnic. Te-aștept mîne în zori! a răcnit el de departe, de pe un dîmb. SADOVEANU, N. F. 56. Pîrîul... ocolea pe sub niște dîmburi și pe sub niște locuri de pășune. GALACTION, O. I 293. Pe la prînzul cel mare, iacătă-mă-s și eu de după un dîmb. CREANGĂ, A. 54. ♦ Ridicătură mică de pămînt (la un șanț, la o groapă etc.). Tăcuți, se așezară pe un dîmb moale, cu iarba mare, deasupra malului nalt, sub streșina ramurilor zăvoiului. SADOVEANU, O. IV 77. După ce culege florile vine la drum cu brațul încărcat, se așază pe dîmbul șanțului... le întocmește într-un buchet. IBRĂILEANU, A. 48.