dveră sf [At: (a. 1824) IORGA, S. D. XIII 161 / V: (înv) dveară, ~rniță, dver sm / Pl: ~re, ~ri / E: vsl двьрь] (Înv) 1 (Urmat de determinări ca „mare”, „mic”, „împărătesc”) Fiecare dintre cele trei uși ale iconostasului sau altarului, una centrală și două laterale. 2 Perdea de stofă care acoperă fiecare dintre cele trei intrări în altar, înlocuind ușile Cf zaveră. modificată

dveră f. ușa iconostasului: popa blagoslovi din mijlocul dverei. [Slav. DVERĬ, ușă].

dvéră f., pl. e și ĭ (vsl. dvĭrĭ, rus. dverĭ, ușă. V. vornic, pridvor). Vechĭ. Ușă la tîmpla bisericiĭ. V. zăveasă.

dveară sf vz dveră

dver sm vz dveră

dverniță sf vz dveră

dveră (-re), s. f. – Poartă din trei părți care ascunde altarul credincioșilor. – Var. dveară. Sl. dvĕrĭ (Tiktin; Candrea), pl. dveri, cu sing. analogic (Byck-Graur 36).

dveră, dvere s. f. Perdeaua de deasupra ușilor împărătești fixate la mijlocul catapetesmei, care se coboară sau se ridică potrivit tipicului sfintelor slujbe; (înv.) catapeteasmă. – Din sl. dverĭ „ușă”.

DVÉRĂ (< sl.) s. f. 1. Fiecare dintre cele trei uși ale iconostasului, două laterale și una centrală (d. împărătească). 2. Piesă decorativă de forma unei perdele care acoperă spațiul liber de la intrările în altar ale tâmplei.

dveră, dvere, s.f. (înv.) ușa iconostasului de la biserică.